<
Actualitate

Comunicat STP: „Autobuzele cele noi (electrice) au avut multe defecte …reparaţia lor a însemnat mai multe zile de intervenţie a unor echipe speciale venite din Cehia”

Am citit cu mult interes articolele din presa locală cǎ STP se opune cu orice preţ progresului, autobuzelor electrice şi transportului modern şi am văzut apelul fǎcut cǎtre angajaţi să accepte propunerea TUP altfel rămân fără loc de muncă. Cred că din partea mea TUP a primit până acum mai mult ajutor şi sprijin în a se organiza decât a primit de la angajaţii Primăriei şi ar fi corect ca cei care-l conduc să recunoască asta.

Începând cu cel mai sensibil punct şi anume locul de muncă al salariaţilor fac precizarea cǎ STP nu va desface contractele de muncă, niciunuia dintre salariaţii săi şi le va asigura drepturile salariale atâta timp cât sunt angajaţii noştri. Nu s-au împărţit preavize salariațiilor şi nici nu se vor împărţi curând.

Legat de locul de muncă oferit la TUP vreau să spun că sub atentă organizare de peste 2 ani a Primăriei angajaţii TUP vor beneficia de următoarele avantaje:

  • lipsa mobilierului
  • lipsa sistemelor de încălzire
  • lipsa instrumentelor de lucru fie că e vorba de calculatoare , truse auto sau pixuri
  • lipsa punctelor de vânzare bilete şi abonamente
  • lipsa dispeceratului
  • lipsa majorităţii avizelor şi documentelor care pun activitatea de transport şi reparaţii în legalitate
  • au mijloace de transport care fac mai puţin de jumătate din kilometrii necesari, şi fără a avea posibilitatea de încărcare eficientǎ
  • lipsa asigurării CASCO, care transferǎ responsabilitatea reparaţiei şoferului în caz că e vinovat
  • lipsa pregătirii pentru exploatarea sau repararea autobuzelor electrice
  • lipsa banilor necesari pentru începerea activității

Toate aceste lipsuri şi multe altele sunt realitatea ofertei, pentru că lumea a fost ocupată doar să-şi facă imagine. E o abordare iresponsabilă pentru o activitate foarte dificilă. De luni de zile suntem invadaţi săptămânal de poze şi filmări cu drona, cu autobuze care vin pe platformă şi se încolonează spectaculos mărind flota de autobuze a TUP, operatorul de transport care de luni va schimba fundamental transportul local.

Având aproape 20 ani de activitate în transporul local realizez  că fața transportului local se va schimba întradevǎr de luni. Doar cǎ lucrurile au ajuns într-o zonă în care se asumǎ riscuri şi se minimalizează probleme care pot duce la colapsul total al transportului, fără soluţie salvatoare.

Asta pentru că armata de specialişti care au făcut posibilă această măreaţă realizare a oraşului a creat şi ignorat conştient câteva probleme pe care din păcate sunt convins că turdenii le vor simţi din plin de luni :

  1. Flota de autobuze electrice roşii şi frumos colantate are o autonomie care asigură aproximativ jumătate din cea necesară pentru a face traseele pe care le facem în prezent. În timp ce STP efectuează peste 4500 km/zi, autonomia reală a tuturor autobuzelor electrice e de aproximativ 2400 km. Diferenţa se va regăsi în curse neefectuate şi pasageri netransportați.
  2. Staţiile de încărcare rapidă care ar trebui conform ofertei să încarce în câteva minute autobuzul până la circa 70% din capacitate, încarcǎ cu aproximativ 1% în fiecare minut. În condiţiile de trafic din oraş probabil cele 10-15 minute de încărcare stabilitǎ în conformitate cu oferta asigurǎ doar o cursă în plus. Şi sunt doar 2 staţii de încărcare rapidă la 20 de autobuze.
  3. Pentru staţiile de încărcare lentă care ar trebui să asigure încărcarea pe timpul garării autobuzelor nu doar că nu se asigurǎ capacitatea totală necesară ci încărcarea se face mult mai lent decât se aştepta beneficiarul T Şi asta fără toate autobuzele conectate la sistemul de încărcare.
  4. O imagine a degringoladei achiziţiei, rezultat al unui proiect despre care se repetă obsesiv că a uimit Europa, poate fi dată de faptul că autobuzele au fost achiziţionate fără staţii de încărcare şi că acestea sunt pe moment împrumutate, pentru că staţiile de încărcare pentru cele douăzeci de autobuze ale viitorului au fost prevăzute într-un proiect de peste câţiva ani, care în cel mai bun caz va fi finalizat peste doi ani. Imaginaţi-vă un om care-şi cumpărǎ un telefon scump dar uitǎ să-şi cumpere încărcătorul sau că încărcătorul a fost scos din pachet, sau că-şi cumpărǎ telefonul azi şi încărcătorul peste doi ani.
  5. În aceste condiţii am prezentat în mod repetat şi probabil deranjant de sincer, conducerii oraşului, domnului Primar, problemele tehnice insurmontabile …dar fără succes. Aceea prelungire de contract pe care presa o prezintă inaceptabilǎ oferă de fapt o alternativă viabilă la o situaţie tehnică care probabil va duce la  blocarea transportului. Propuneam prelungirea contractului odată cu suspendarea acestuia astfel încât din punct de vedere legal în condiţiile unui inevitabil eşec al schemei de transport , Turda să aibă o centură de siguranţă în autobuzele STP, iar angajaţii noştri actuali să aibă certitudinea că mâine pot reveni la un operator de transport care să presteze fără probleme.
  6. În baza experienţei mele ofer un posibil scenariu deloc roz : luni se va ieşi la paradă cu 20 de mașini noi, colantate frumos,  dar cu șoferi neinstruiţi care nu le ştiu încă conduce şi spre amiază majoritatea vor fi descărcate şi doar câteva reuşesc să încheie programele din lipsă de curent. Marţi e posibil ca nici până la amiază să nu se poată asigura programele.
  7. Se omite şi faptul că autobuzele cele noi au avut multe defecte unele care le imobilizau după ce au stat liniştite în parcare, nu după ce s-au balansat pe valurile drumurilor din oraş. Reparaţia lor a însemnat mai multe zile de intervenţie a unor echipe speciale venite din Cehia.
  8. Pentru că lucrurile să fie sigure iar eşecul asigurat nici capacitatea de transport nu ajută. Cele mai încăpătoare autobuze TUP sunt aproximativ de aceleaşi dimensiuni ca cele mai mici autobuze STP. În aceste condiţii în care mai au curent până la amiază, din punct de vedere al aglomeraţiei, va fi mai rău decât în cele mai proaste zile ale STP.
  9. Problema responsabilităţii faţă de un parc auto luat pe fonduri europene şi concesionat TUP nu e acoperită prin poliţa CASCO, adică orice incident în trafic poate fi imputat conducătorului auto, sau în cazul unui accident cu un mijloc de transport neasigurat TUP îşi plăteşte reparaţia şi se judecă cu vinovatul. Avem lunar accidente şi ştim ce înseamnă, doar că aici vorbim de autobuze de cca 500,000 de euro/bucată şi de conducători auto care încă nu au cum să cunoască maşinile pentru că nu au primit instructajul promis. Eu unul nu aş avea TUP-eul  să încep o activitate în aceste condiţii.
  10. Au trecut peste doi ani de când domnul Primar m-a anunţat că într-o lună porneşte noul operator de transport. Era convins de asta şi atunci ne-a prelungit contractul de concesiune cu fix 2 luni, deşi i-am prezis amuzat că în minim un an poate face transport un alt operator dacă “trage tare”. Repet, au trecut peste doi ani şi câteva prelungiri de contract sau chiar un contract nou. În opinia mea, noul operator de transport ar putea funcţiona în aceleaşi condiţii organizatorice ca STP cel mai devreme prin lună martie a anului viitor. În mod iresponsabil se forţează începerea activităţii luni într-o formă improvizată şi foarte riscantă în condiţiile amintite.
  11. Nu a vrut nimeni să oprească TUP, domnilor ziarişti. Doar am făcut propuneri, care au fost respinse cu violenţă, propuneri pentru alternative, pentru că acum transportul public local a devenit un vehicul electric care se îndreaptă cu mare viteză spre un zid pe care “conducătorul” nu reuşeşte să-l vadă. Consider că STP a oferit TUP o mână de ajutor şi un suport în caz de eşec, dar din cauza unor orgolii pe care nu le pot înţelege nu doar că ne-a fost ignorată ofertă, ne-am trezit şi cu articole în presă prin care suntem deja nominalizaţi ca principalii vinovaţi ai viitorului rateu organizatoric.Oferta STP oferea doar o alternativă de a acoperi majoritatea lipsurilor patrimoniale şi posibilitatea ca Municipiul să aibă o rezervă pentru derularea activităţii de transport în cazul foarte plauzibil ca TUP, noul operator, se blochează. Azi avem în STP un operator valid, cu experienţă şi un TUP cu lipsuri elementare. De luni vor fi doi operatori invalizi.

Las deoparte astăzi orice aspecte legate de probleme de legalitate a demersurilor care au dus la naşterea TUP. Le vom discuta în viitor. Personal mă simt împăcat sufleteşte prin faptul că inclusiv astăzi am încercat să cresc şansele noului operator de a fi funcţional. Am dovezi scrise că am transmis situaţia reală fără înflorituri şi zero propagandǎ, dar se pare că persoanele cu responsabilitate în oraş preferǎ lumea paralelă.

Promit să felicit organizarea transportului în condiţiile în care se va apropia măcar de jumătatea aşteptărilor create turdenilor de propaganda permanentă din ultimul an, dar aştept la rândul meu ca cel responsabil să-şi asume public eşecul, în cazul în care în afirmaţiile mele de care nu s-a ţinut cont se confirmă, fără a căuta vinovaţi în cei numiţi conştient să gestioneze o situaţie la limita catastrofei.

 

DAN MOSTECKY

DIRECTOR STP Turda

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS