<
Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ CÂMPIA TURZII

Start la depunerea solicitărilor privind acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional

Începând cu data 20.08.2020, Direcţia de Asistenţă Socială Câmpia Turzii demarează acţiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în conformitate cu O.U.G. nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.

Potrivit acestui act normativ, copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar (grădiniţă), primar şi gimnazial, fără sprijin material, cu venituri la nivelul veniturilor sociale minime acordate familiei acestora, beneficiază în anul şcolar 2020-2021 de sprijin financiar, acordat sub formă de tichete sociale pe suport electronic în cuantum de 500 de lei/an şcolar.

Aceste tichete sociale emise pe suport electronic vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de materiale şcolare necesare frecventării şcolii, constând în: articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane şi alte articole necesare în şcoli şi grădiniţe, precum şi articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte necesare frecventării şcolii şi grădiniţei.

Destinatar final al acestui sprijin educaţional este copilul, titularul tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educaţional fiind reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.

Condiţiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii sunt următoarele:

– să aibă domiciliul/reşedinţa pe raza municipiului Câmpia Turzii;

– venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie a acestui an să fie până la 1.115 lei pentru elevi şi 284 lei pentru preşcolari;

– să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau şcoală.

Pentru anul şcolar 2020-2021 cererile se depun de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, în perioada 20.08.2020-04.09. 2020 la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Câmpia Turzii, str 1 Decembrie 1918, nr 4, în cadrul programului cu publicul, însoţite de următoarele actele doveditoare:

– acte de identitate ale părinţilor /repezentantului legal ( în original şi copie);

– documente din care rezultă calitatea de reprezentant legal, în original şi copie, după caz (hotărâre judecătorească de încredinţare, încuviinţare a adopţiei ; dispoziţia conducătorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului/ hotărârea instanţei de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/ dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii);

– certificatele de naştere ale copiilor ( original şi copie) ;

– dovada înscrierii la grădiniţă/ şcoală ;

– certificat de căsătorie părinţi în original şi copie ( după caz) ;

– certificat de deces părinte ( unde este cazul) în original şi copie ;

– acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorităţi competente, mandate poştale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziţii de stabilire a drepturilor (după caz), pentru luna iulie 2020 ;

– hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este arestat/arestată preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor şi, după caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei.

Cererea, însoţită de actele doveditoare, poate fi transmisă şi electronic la următoarele adrese de e-mail ale instituţiei: splas@campiaturzii.ro. Cererea poate să fie descărcată de pe link: https://campiaturzii.ro/fisiere-campia-turzii/2018/09/cerere-tichete-suport-electronic.doc sau ridicată de la sediul direcţiei.

Prima evaluare a cererilor depuse, însoţite de actele doveditoare se va realiza în perioada 07.09.2020-14.09.2020, urmând ca Direcia de Asistenţă Socială să înainteze lista destinatarilor finali către Instituţia Prefectului Judeţului Cluj până la data de 15.09.2020.

Direcţia de Asistenţă Socială Câmpia Turzii are obligaţia de a actualiza lunar lista destinatarilor finali şi de a o înainta Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, ca atare, sunt acceptate şi solicitările depuse peste acest termen, aceste persoane urmând a se regăsi pe lista destinatarilor finali din luna următoare depunerii cererii.

Menţionăm că suma de bani de pe tichetul social, aferentă unui an şcolar va putea fi folosită timp de un an de zile de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului, aceste tichete putând fi utilizate numai în anumite magazine din raza localităţii de domiciliu a fiecărui titular de tichet.Lista cu aceste magazine va fi primită de către fiecare persoană, odată cu distribuirea tichetului.

De asemenea, informaţii suplimentare se pot solicita şi telefonic la numerele: 0745 116790, 0732 142448 sau la e-mail: splas@campiaturzii.ro.

Direcția Relații cu Comunitatea.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS