Monumentul Eroilor de la Viișoara este un obelisc construit din șapte blocuri suprapuse, închise cu un al optulea element, pe care este fixată o cruce din alamă. Pe corpul obeliscului este amplasată o frunză de laur. Pe obelisc sunt trecuți anii 1918-2018, iar pe soclu sunt înscrise versetele spunse de Iisus Hristos și consemnate în Evanghelia după Ioan: ”…îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. Obeliscul, flancat de două blocuri masive de piatră pe care sunt inscripționate numele celor ce au murit în Primul și Al Doilea Război Mondial, a fost proiectat cu ocazia centenarului Marii Uniri.
Acest monument istoric al Viișoarei are o particularitate aparte: sunt inscripţionate în piatră numele eroilor comunei, aparţinând celor 3 minorităţi întâlnite în această frumoasă zonă transilvăneană şi anume românii, maghiarii şi rromii.
Sfințirea monumentului de la Viișoara a fost făcută de către IPS Andrei, Arhiepiscop și Mitropolit al Vadului Feleacului și Clujului.
Printre invitaţii de seamă ai acestui eveniment s-au numărat şi deputaţii PSD Horia Nasra și Cornel Itu, prefectul de Cluj, Aurel Cherecheș, dar şi domnul Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii și Aurel Giurgiu, primarul comunei Luna.
„Construirea obeliscului este un gest de speranță, care să creeze o legătură între jertfa ostașilor de acum 100 de ani și eforturile noastre de azi de a trăi mai bine”, a declarat Ioan Roman, primarul comunei Viișoara.
Pe lângă edilii locali, la eveniment au fost invitați și istorici care au vorbit în cadrul unui simpozion, despre istoria comunei Viișoara și momente de istorie din Câmpia Transilvaniei.
Ansamblul a fost creat de către prof. univ dr. Alexandru Păsat, director al departamentului de sculptură al Institutului Ion Andreescu din Cluj.