<
Actualitate

Colegiul Tehnic Victor Ungureanu dă viață amintirilor printr-un muzeu inedit

Odată cu sărbătorirea celor 95 de ani de activitate de învățământ tehnic, conducerea liceului a hotărât să treacă la următorul nivel și să dea viață amintirilor, prin crearea unui loc special amenajat și dedicat în totalitate istoriei acestui liceu. La propunerea directorului adjunct, Monica Cherecheș, s-a constituit un muzeu în care sunt expuse zeci de lucrări, cărți, utilaje, aparate și piese, menite să ducă vizitatorului într-o altă lume

Practic, cei care vizitează acest muzeu pot vedea lucrări, documente și piese realizate de elevi ai școlii, încă din anul 1923, de când a început activitatea acestei instituții.

„Suntem foarte mândri că am reușit să formăm un muzeu, aici în incinta CTVU, un loc aparte unde vizitatorii pot admira lucrările unor oameni deosebiți, care cu multă muncă și multă determinare, în trecut, au realizat aceste lucrări. Este un loc al amintirilor, unde foștii absolvenți și profesori ai Colegiului Tehnic Victor Ungureanu, și-au pus amprenta” Dir. Adj Monica Cherecheș

Alături de Monica Cherecheș, în realizarea acestui muzeu, au fost dna prof. Mihaela Sebeni și dnul prof. Rusu Emil.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS