Nouă licee din Cluj au avut o rată de promovabilitate de 100% la examenul de Bacalureat din acest an, în rândul absolvenților din promoția curentă. Este vorba de opt unități de învățământ din Cluj-Napoca, cu aproximativ 600 de elevi, respectiv de Colegiul Național Mihai Viteazu din Turda, cu 117 de elevi.
Lista liceelor din județ cu promovabilitate de 100%, în funcție de numărul de absolvenți:
Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu – un total de 118 elevi
Coelgiul Național Mihai Viteazu din Turda – 117 elevi
Colegiul Național Gheorghe Șincai – 112 elevi
Liceul Teoretic Avcram Iancu – 111 elevi
Colegiul Național Emil Racoviță – 89 elevi
Liceul de Informatică Tiberiu Popovici – 89 de elevi
Liceul Unitarian Janos Zsigmond – 51 elevi
Liceul Teoretic Creștin “Pro Deo” – 22 elevi
Liceul Teoretic Horea, Cloșca și Crișan – 8 elevi
Din cei peste 4.400 de elevi care au susținut BAC-ul în județul Cluj, 3.474 de candidați au promovat examenul. Dintre aceștia, 2.271 au obținut note între 8 și 10. Vorbim practic de două treimi dintre candidații admiși, respectiv de jumătate dintre cei prezenți. Una dintre notele de 10 a fost din Turda prin eleva Adela Țigănilă
Cristian Matei, primarul municipiului Turda: „Colegiul Național Mihai Viteazul este în topul liceelor din județ, cu o promovabilitate de 100% la examenul de Bacalaureat din acest an! CNMV are și o elevă cu 10 pe linie la examenul maturității, Țigănilă Adela. Aceasta este o nouă dovadă că învățământul în municipiul Turda este de înaltă calitate, școlile noastre oferind elevilor cele mai bune condiții de studiu.
Felicitări tuturor celor care fac din acest liceu un etalon, felicitări profesorilor și elevilor!”
Județul Cluj a avut cea mai mare rată de promovabilitate din țară la examnul de Bacalureat, 77.79%. Rata de promovabilitate raportată la absolvenții din promoția actuală este 83,69%.