Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, în intervalul 7-8 iunie. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, un cod galben de averse și descărcări electrice, intensificări ale vântului și căderi de grindină, în aproape toată țara.
Atenţionarea meteorologică intră în vigoare miercuri, 7 iunie, la ora 18.00, şi este valabilă până joi, 8 iunie, la ora 23.00.
Astfel, în intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în cea mai mare parte a ţării și se va manifesta prin averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină.
În perioade scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi 20…30 l/mp și pe spații restrânse 50…70 l/mp.
ANM mai precizează că astfel de fenomene vor fi şi în după-amiaza zilei de miercuri, 7 iunie, dar pe spaţii mai restrânse, iar în cursul zilei de joi, 8 iunie, se vor semnala şi în partea de sud-est a ţării.
Și Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis cod galben de inundații pe trei râuri. Se vor înregistra scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe râuri mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinul hidrografic Bârzava superior şi mijlociu, din Caraş Severin şi Timiş.