Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ceață, valabilă azi, 20 decembrie, până la ora 11:00. Șoferii sunt îndemnați să fie precauți când circulă pe drumuri în zonele afectate, fiindcă vizibilitatea va fi redusă.
Codul galben de ceață se va manifesta în următoarele zone: Județul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Baciu, Apahida, Gilău, Florești, Viișoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Săvădisla, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Bonțida, Luna, Feleacu, Jucu, Moldovenești, Mica, Mociu, Mintiu Gherlii, Unguraș, Sic, Chinteni, Cuzdrioara, Gârbău, Călărași, Cămărașu, Căianu, Sânpaul, Fizeșu Gherlii, Cătina, Țaga, Suatu, Petreștii de Jos, Borșa, Sânmărtin, Geaca, Săndulești, Ciurila, Tureni, Pălatca, Aiton, Buza, Ploscoș;
Potrivit meteorologilor, se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului.