Rezultatele la Evaluarea Națională au fost publicate, luni, iar 76,10% dintre candidați au reușit să obțină cel puțin media cinci. Un număr de 839 de elevi au reușit să încheie examenul cu media 10. Ministerul Educației a întocmit o hartă la nivel național cu mediile de 10 în fiecare județ.
Potrivit hărții postate pe site-ul Ministerului Educației, cele mai multe medii de 10 au fost în municipiul București – 224, cele mai multe în sectoarele 1 și 2., cele mai puține în 3 și 5.
În topul județelor cu cele mai multe medii de 10 sunt Cluj- 66, Iași – 46, Argeș – 42 și Brașov – 30.
Cele mai puține medii de 10 au fost în județele Harghita și Covasna – o singură medie maximă.
La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.101 candidați (83.9%), iar 4.587 candidați au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 112.651 de candidați (70.2%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.251 de candidați au obținut nota 10 (zece).