<
Actualitate

Cinematograful Tineretului, cu un pas mai aproape de reabilitare!

Clădirea Cinematografului Tineretului a fost întăbulată și va intra în curând în reabilitare!

După ani de zile în care am făcut tot posibilul pentru a intra în posesia clădirilor fostelor cinematografe am reușit să obținem extrasul de carte funciară pentru clădirea Cinematografului Tineretului. În perioada imediat următoare se vor realiza toți pașii necesari pentru demararea lucrărilor de reabilitare.

Cinematografele din municipiul Turda au aparținut RADEF – ului (Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor), ajungând în timp într-o stare avansată de degradare. Aceste clădiri nu au putut fi folosite și modernizate de către administrația locală deoarece RADEF nu a dorit finalizarea procedurii de predare efectivă a clădirii.

Printr-un efort asumat al administrației s-a reușit într-un final întăbularea edificiului, urmând ca în viitorul apropiat să se procedeze și la intrarea în posesia Municipiului Turda a Cinematografului FoX din zona centrală a orașului, astfel încât să putem demara și aici lucrări de reabilitare.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS