Sâmbătă 9 aprilie 2022 de la ora 10,00, o parte din angajații de la Cikautxo Câmpia Turzii au demarat o campanie de igienizare a Parcului Mare din localitate. ,,Înarmați” cu ustensile, mănuși și saci menajeri angajații Cikautxo au periat întreg parcul, adunând saci cu gunoaie. La această manifestare de igienizare a participat și directorul general al fabricii d-nul Koldobika Ortueta alături de copiii domniei sale dar și de alți copii ai angajaților fabricii. Cikautxo RO Rubber &Plastic, este o companie multinaţională ce face parte din Grupul Mondragon Spania, producătoare de componente auto din cauciuc şi plastic, care și și-a deschis porțile la Câmpia Turzii, în mai 2016.
Koldobika Ortueta, director general Cikautxo RO Rubber &Plastic, Câmpia Turzii:
-Este o activitate organizată de Cikautxo, în cadrul Cikautxo avem un comitet social care are ca și obiectiv ajutorarea comunității locale unde ne desfășurăm activitatea, este o acțiune pe care o să o repetăm în viitor.