<
Actualitate

Certificatul verde va deveni obligatoriu pentru aproape orice activitate

Certificatul verde devine obligatoriu pentru majoritatea activităților, potrivit hotărârii adoptate de CNSU, vineri. Astfel, certificatul verde va fi solicitat la intrarea în malluri, restaurante, hoteluri și pentru a ieși din casă după ora 22.00. Vor fi luate în considerare doar certificatele care dovedesc vaccinarea sau trecerea prin boală. De asemenea, accesul în orice instituție publică și privată (cu excepția angajaților) se va face pe baza certificatului verde însă în acest caz va fi luat în considerare și testul COVID-19.

Potrivit hotărârii aprobate de CNSU, certificatul verde (care dovedește vaccinarea sau trecerea prin boală) devine obligatoriu pentru următoarele activități: deplasarea în afara locuinței după ora 22 (certificatul verde poate fi prezentat pe hârtie sau în format electronic); în malluri, restaurante, cafenele, hoteluri; în instituții muzeale, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție de film și audiovizuală, instituții de spectacole și/sau concerte, școli populare de artă și meserii, organizate și desfășurate în spații închise sau deschise; în săli de sport și/sau fitness; jocuri de noroc; piscine interioare; locuri de joacă pentru copii; săli de jocuri;
în alte unități de alimentație publică în care se pot consuma produse alimentare sau băuturi alcoolice sau nealcoolice comercializate accesul tuturor persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public. Accesul va fi permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;


accesul tuturor persoanelor, cu excepția angajaților, și pentru operatorii economici care funcționează în clădiri de birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan;
Sunt exceptate activitățile religioase precum și cele din unitățile de alimentație publică în care doar se comercializează produsele alimentare și băuturile alcoolice sau nealcoolice dispuse în afara centrelor comerciale, târgurile, bâlciurile și talciocurile, dar și farmaciile.

Instituțiile publice și operatorii economici vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice oferite, în situații urgente (certificat de deces, certificat de naștere, etc.) și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării, prin organizarea activității în mediul on-line, în spații deschise, la ghișee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.

Măsurile vor intra în vigoare de luni și se aplică pentru cel puțin 30 de zile.

Sursa: digi24.ro

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS