Cercetătoarei științifice dr. Angela Monica Ionică din cadrul colectivului Disciplinei de Parazitologie și Boli parazitare de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca i-a fost decernat prestigiosul Premiu Memorial „Odile Bain”.
Premiul este acordat anual de către revista Parasites & Vectors, una dintre revistele științifice de top din domeniul parazitologiei și este sponsorizat de către compania Boehringer-Ingelheim. Acest premiu se acordă prin competiție, pe bază de nominalizări, pentru tineri cercetători cu rezultate excepționale și contribuții semnificative în domeniul Parazitologiei medicale și veterinare.
Angela Ionică este prima câștigătoare a acestui premiu din România și chiar din Europa de Est. Ea a fost recompensată cu acest prestigios premiu pentru rezultatele cercetării în domeniul biologiei, ecologiei și epidemiologiei unor boli produse de nematode parazite la animale domestice și sălbatice în Europa și Africa sub-Sahariană. Ceilalți doi laureați ai distincției din 2020 sunt Adnan Hodžić și Alicia Rojas, de la universități din Viena și Ierusalim.
Cercetătoarea recompensată cu această distincție în premieră a fost nominalizată între competitori de Prof. dr. Andrei Mihalca, de la Disciplina de Parazitologie și Boli parazitare din cadrul USAMV Cluj-Napoca.
„Cred că Angela merită cu prisosință acest premiu. A muncit mult atât pe durata doctoratului, al cărui coordonator am fost, cât și ca și cercetător științific în cadrul Institutului pentru Științele Vieții de la USAMV Cluj-Napoca. Trebuie să recunosc că ideea de a o nominaliza îmi aparține și eram ferm convins că are șanse mari de a câștiga. Dacă vă uitați la lista țărilor din care sunt câștigătorii precedenți, acestea sunt în general poluri de excelență în cercetarea mondială. Sunt mândru că am reușit să punem și România pe această hartă și mă consider privilegiat că am avut ocazia să lucrez cu Angela”, a precizat Prof. dr. Andrei Mihalca.
Dr. Angela Ionică s-a aflat, în luna martie, alături de Asis. univ. dr. Ioana Matei, și în prima echipă detașată de universitatea noastră la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, în semn de sprijin pentru diagnosticarea rapidă a testelor prelevate de la persoane suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Ea activează și în prezent la spitalul clujean.
Odile Bain (1939-2012) a fost una dintre figurile proeminente ale Parazitologiei mondiale și și-a petrecut aproape întreaga carieră științifică la Muzeul Național de Istorie Naturală din Paris, Franța. Premiul Memorial „Odile Bain” a fost înființat în anul 2014, până acum fiind desemnați ca și câștigători (câte 2-3 pe an), 16 tineri cercetători din Austria, Costa Rica, Belgia, Italia, Franța, Olanda, Brazilia, China, Statele Unite ale Americii, Australia și Marea Britanie.