<
Actualitate

CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI DE MARE RISC

La data de 14 februarie 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 27 și 31 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Astfel, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a două persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc. În sarcina bărbatului în vârstă de 31 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Persoanele au fost prinse în flagrant succesiv, în municipiul Cluj-Napoca și în localitatea Florești, prima în timp ce ar fi transportat, iar cel de a doua la preluarea unui colet conținând aproximativ 150 de grame de cocaină (drog de mare risc), 270 de grame de ketamină (drog de risc) și 100 de grame de amfetamină (drog de mare risc).

Ulterior, pe parcursul percheziției efectuate la locuința persoanei de 31 de ani, au fost descoperite și ridicate 9 comprimate ecstasy (drog de mare risc), aproximativ 15 grame de canabis (drog de risc) și 56 de grame de substanță psihoactivă 2MMC.

În aceeași zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a persoanelor, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj Napoca.

Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS