<
Actualitate

Cele mai bune filme despre cazinouri și jocuri de noroc

Conform unui studiu recent, modul în care filmele prezintă cazinourile și jocurile de noroc influențează serios ambele industrii. Nu numai că un film precum Casino Royale poate crește turismul anumitor locații și schimba părerea spectatorilor despre un joc precum baccarat, dar lumea misterioasă și provocatoare a pariurilor a inspirat întotdeauna cele mai bune producții de la Hollywood.

Înainte de apariția filmelor și producția lor la scară largă, oamenii aveau foarte puține surse de divertisment. Povestitorii erau printre cei mai respectați oameni în anumite societăți, în timp ce artiștii erau frecvent sponsorizați pentru a putea continua să creeze materiale care să trezească ceva în membrii comunității lor.

Teatrele erau, în principal, rezervate pentru cetățenii mai înstăriți, în timp ce masele sărace trebuiau să se mulțumească cu câte o execuție sau disecție publică.

Lucrurile stăteau atât de prost la acest capitol încât peste 75,000 de oameni au stat la coadă să urce pe prima scară rulantă (care mergea doar în sus și măsura doi metri înălțime) în 1896.

De aceea, nu este de mirare că jocurile de noroc au avut tot timpul un loc de cinste în anumite cercuri. Iar când filmele au început să devină mai ușor de produs, obiceiul a ajuns un subiect preferat al cinefililor și regizorilor deopotrivă.

Astfel, astăzi vom îmbina cele două pasiuni și vom discuta despre cele mai bune 15 filme despre pariuri, jocuri de noroc și cazinouri din ultimul secol.

Rounders

Rounders (1998) este povestea lui Mike McDermott (Matt Damon), un student la drept care își pierde toate economiile într-un joc de Poker cu gangsterul rus Teddy KGB, jucat de John Malkovich. Datorită insistențelor prietenei sale, el renunță la joc până când un prieten vechi de-al său, Lester Murphy, jucat de Edward Norton, iese din pușcărie.

Lester îi spune că are o datorie veche, cu care Mike promite să îl ajute cum știe el mai bine. Aproape de a recupera datoria, cei doi sunt prinși trișând și pierd iarăși totul. Aflând că datoria lui Lester este către același Teddy KGB, Mike are un ultim plan pentru a ieși de sub umbra gangsterului.

Lock, Stock and Two Smoking Barrels

Unul din primele filme ale lui Guy Ritchie, Lock, Stock and Two Smoking Barrels (1998) este și unul din cele mai populare pelicule ale regizorului britanic. După ce Eddy (Nick Moran) pierde 500.000 de lire pe care nu le are la un meci de poker împotriva baronului local Hatchet Harry (P.H. Moriarty), acesta are o săptămână la dispoziție să-și plătească datoria înainte să trebuiască să renunțe la barul tatălui său.

Încercând să recupereze banii, Eddy, împreună cu 3 prieteni, își jefuiesc vecinii care, la rândul lor, au jefuit niște traficanți de droguri. Numărul de infractori implicați în operațiune crescând cu fiecare moment, cei 4 prieteni realizează că nu sunt atât de pregătiți precum credeau pentru acest stil de viață.

Owning Mahowny

Inspirat după o poveste reală, Owning Mahowny (2003) prezintă viața lui Dan Mahowny, jucat de Philip Seymour Hoffman. Dan este văzut de toți din jurul lui ca un bancher onest, muncitor și de treabă. Ceea ce nu știu aceștia este că Dan are o obsesie – jocurile de noroc.

Bancherul fură din ce în ce mai mulți bani din conturile pe care le administrează pentru a-și acoperi datoriile și pentru a se duce în excursii la cazinourile preferate din Vegas. Când suma depășește milioane de dolari, banii dispăruți încep să fie observați de colegii acestuia, iar viața lui Mahowny devine mai haotică decât îi poate face față.

The Gambler

The Gambler (1974) este un adevărat clasic atunci când vine vorba de filme cu poker, pelicula spunând povestea profesorului de limba engleză Axel Freed, jucat de James Caan. La fel ca în filmul anterior, protagonistul este văzut ca un om excepțional de toți cei din viața sa, în timp ce el continuă să strângă datorii și să facă împrumuturi fără a le plăti înapoi prietenilor și rudelor.

 

După ce mama să îl împrumută cu 44.000 de dolari pentru a-l scăpa dintr-o situație periculoasă, acesta îi pierde pe toți la un pariu, iar când rămâne fără cunoștințe dispuse să îl împrumute, cămătarii cărora le este dator încep să roiască în jurul său.

Hard Eight

Primul film regizat de Paul Thomas Anderson, Hard Eight (1996) este o dramă cerebrală, care îi are pe John C. Reilly, Philip Baker Hall și Gwyneth Paltrow în rol principal. Filmul începe cu o întâlnire între bătrânul parior profesionist Sydney și un tânăr cu potențial, John.

Sydney îi face cinste cu o cafea și o țigară lui John, apoi îl aduce în Reno, unde, văzând potențialul novicelui, îl învață secretele meseriei. Totul merge bine pentru cei doi până când John o cunoaște pe Clementine, o chelneriță care lucrează part-time ca prostituată.

Casino

Casino (1995) este a opta colaborare a lui Martin Scorsese cu Robert De Niro și este văzut ca unul din cele mai bune filme despre jocuri de noroc din istorie. Sam Rothstein este un mafiot care primește sarcina de a conduce cazinoul Tangiers pentru șefii săi.

Totul merge bine timp de mai mulți ani, până când se acumulează problemele create de bodyguardul său instabil (Joe Pesci), de soția sa pusă pe înșelătorii (Sharon Stone) și de fostul iubit al acesteia, un escroc jucat de James Woods. Atunci când niște politicieni corupți îi pun gând rău lui Sam, acesta trebuie să rezolve ani întregi de situații problematice până când șefii săi nu observă că totul a început să o ia la vale.

Ocean’s Eleven 

Ocean’s Eleven (2001) este unul din cele mai populare filme despre cazinouri ale tuturor timpurilor. George Clooney îl joacă pe carismaticul Danny Ocean, un hoț profesionist cu un cazier mare și cu ambiții și mai mari care, odată eliberat din pușcărie, se duce în Vegas pentru a plănui cel mai mare jaf al carierei sale.

Urmând 3 reguli de bază – să nu rănească pe nimeni, să nu fure de la cineva care nu merită asta și să participe la jaf ca și cum nu au nimic de pierdut – Danny recrutează 10 specialiști din trecutul său colorat pentru a jefui 3 cazinouri într-o noapte.

Eight Men Out

Eight Men Out (1988) este un film de unic pe această listă de filme cu cazinouri și pariuri, prezentând mai mult subiectul pariurilor decât pariurile în sine. Alt film inspirat de o poveste reală, această peliculă prezintă scandalul provocat de echipa de baseball Chicago White Sox atunci când mai mulți membri prost plătiți sunt convinși de niște pariori întreprinzători să piardă intenționat un meci.

Tensiunile cresc între membrii echipei care au fost de acord cu blatul și cei care nu, iar atunci când scandalul devine public, jucătorii complici trebuie să încerce să-și salveze carierele și relațiile personale.

The Cincinnati Kid 

The Cincinnati Kid (1965) îl are ca protagonist pe tânărul jucător de poker Eric Stoner (Steve McQueen), cunoscut ca și Puștiul din Cincinnati. Acesta vrea să îl bată pe cel mai bun jucător din zonă, Lancey „The Man” Howard, pentru a-și crește renumele.

Datorită unui prieten, Eric reușește să organizeze un meci împotriva rivalului său. Înainte de meciul programat, Puștiul descoperă că un vechi rival de-al lui Lancey va încerca să se asigure că acesta va pierde. Considerându-se destul de bun să câștige pe cont propriu, Eric are o decizie importantă de făcut în privința a ce fel de persoană vrea să fie.

California Split

California Split (1974) este unul din cele mai bune filme cu jocuri de noroc din istorie. Acesta îl are ca protagonist pe Charlie Waters, un parior de carieră fericit să călătorească prin țară împreună cu partenerul său, Bill Denny, și cu două prostituate întreprinzătoare, Susan Peters și Barbara Miller.

Când Charlie decide să nu se întoarcă acasă până nu câștigă o sumă de bani care să le schimbe viața, cei doi parteneri încep o serie de câștiguri și pierderi demne de cărțile de istorie.

Uncut Gems 

Uncut Gems (2019) este unul din cele mai bune filme ale studioului A24. Acesta ni-l prezintă pe Howard Ratner, un bijutier din New York a cărei dependență de pariuri i-a lăsat familia și afacerea în ruine. Datorând sute de mii de dolari, Howard este întotdeauna în căutarea unui nou pariu.

Acesta crede că a găsit soluția problemelor lui când descoperă un diamant rar din Etiopia pe care vrea să îl cumpere o persoană destul de cunoscută. Cu cât se apropie mai mult de linia de sosire, cu atât începe să înțeleagă mai mult Howard că nu poate fugi de consecințele acțiunilor sale pentru totdeauna.

Casino Royale

Casino Royale (2006) prezintă prima misiune oficială a lui James Bond (Daniel Craig). M, șefa agenției MI6, îl trimite pe Bond în Montenegro, împreună cu agenta Vesper Lynd (Eva Green), pentru a se asigura că Le Chiffre (Mads Mikkelsen) pierde un meci important de poker.

Prima misiune a agentului 007 se dovedește mai periculoasă decât acesta ar fi crezut, Le Chiffre neoprindu-se de la nimic pentru a-și recupera banii pierduți.

The Sting

Paul Newman și Robert Redford sunt în fruntea distribuției The Sting (1973), ca doi escroci deciși să jefuiască unul din cei mai mari mafioți locali. Partenerul lui Johnny Hooker este ucis după ce acesta fură din greșeală de la Doyle Lonnegan.

Luând legătura cu unul din contactele partenerului său, Henry Gondorf, Hooker începe să-și plănuiască răzbunarea. Realizând că uciderea mafiotului nu ar rezolva nimic, cei doi încep să strângă un grup de specialiști pentru a plănui cum să-l jefuiască pe acesta în timpul unui important joc de poker.

Croupier

Croupier (1998) este povestea lui Jack Manfred (Clive Owen), un scriitor fără prea multe oportunități care se hotărăște să se angajeze ca și crupier la un cazinou. Lumea pariurilor începe să își pună amprenta pe Jack, acesta devenind din ce în ce mai pasionat de meseria sa.

Chiar dacă știe că nu este permis de cazinou, acesta începe să se întâlnească cu o parioare profesionistă în afara orelor de program. Când aceasta îi propune să jefuiască împreună cazinoul, Jack trebuie să hotărască dacă merită să își riște viitorul pentru a da lovitura.

The Hustler

 

În filmul The Hustler din 1961, „Fast” Eddie Felson este un jucător de biliard foarte talentat, dar cu tendințe autodistructive. Din acest motiv, îl provoacă la un meci pe celebrul Minnesota Fats, care îl bate din cauza egoului lui Eddie.

Falit și abandonat de toți în afară de iubita sa, Eddie trebuie să își recâștige încrederea în sine, să-și îmbunătățească jocul și să strângă destui bani pentru a paria din nou împotriva legendarului jucător. Dar este foarte posibil ca Eddie să își piardă nu doar iubita și timpul, dar și sufletul în drumul către top.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS