Ministrul Energiei, Virgil Popescu, spune că cei afectaţi de pana de curent de vineri vor putea primi despăgubiri de la cel care va fi găsit vinovat, iar dacă nu se va identifica responsabilul, dintr-un fond constituit la nivelul Comisiei Europene.
Virgil Popescu spune, într-un mesaj postat pe Facebook, că „România a fost victima penei de curent ce a afectat aproape toate statele europene, nu cauza ei. Românii trebuie să ştie că în cazul unui incident european, cum este cazul în momentul de faţă, dacă nu se va reuşi să se stabilească cine este vinovat, atunci va exista la nivelul Comisiei Europene un fond prin care vor fi despăgubiţi cei afectaţi. Dacă se va găsi vinovatul acestui incident, el va suporta despăgubirile”.
„Vineri, 8 ianuarie 2021, la ora 15:05, s-a produs un incident la nivelul reţelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanşarea mai multor echipamente din reţelele electrice de transport atât din România, cât şi din alte ţări. La nivelul României a fost afectată zona de nord-vest a ţării. Reţeaua Electrică de Transport din România a fost readusă la condiţiile normale de funcţionare în jurul orei 16:00, toţi consumatorii afectaţi fiind realimentaţi în jurul orei 16:45”, a precizat Transelectrica după pana de curent de vineri.
Cauzele şi condiţiile în care s-a produs acest incident urmează să fie analizate şi identificate la nivelul Asociaţiei Operatorilor de Transport şi Sistem din Europa – ENTSO-E.
(sursa: Ziua de Cluj)