<
Actualitate

Ce spune asistentul medical din Câmpia Turzii, anchetat pentru că nu vorbește limba maghiară

Ce spune asistentul medical din Câmpia Turzii, anchetat pentru că nu vorbește limba maghiară

Născut în Urca și stabilit în Câmpia Turzii, Andrei Bozdog are 30 de ani, și de mai bine de opt ani este asistent medical specializat în acordarea primului ajutor medical. 

Andrei a visat toată viața lui să ajute oameni, iar acest vis i s-a împlinit în urmă cu cinci ani, când a fost angajat la Serviciul Județean de Ambulanță Cluj. Înainte a lucrat tot în linia întâi a sistemului medical, pentru alți trei ani.

De curând el a fost ”târât” într-un scandal pe care nu și l-a dorit, și care este unul fals de la un capăt la celălalt.

Un deputat UDMR de Cluj s-a plâns că o femeie din Cluj Napoca, nu ar fi primit ajutor medical, pentru că medicul nu știa ungurește.

Adevărul este în altă parte, și putem spune că totul este inventat, fără teama că vom greși.

Ce s-a întâmplat la fața locului

Echipajul medical condus de Andrei Bozdog a fost trimis să intervină la un caz medical, posibil grav, în care o femeie de 68 de ani, de etnie maghiară, prezenta semnele unui accident vascular cerebral (AVC).

”A fost o solicitare pentru suspiciune de AVC. Am început amaneza, și am cules informatii, prezenta tulburări de vorbire, înțelegea română dar se exprima mai greu. Avea și semne de pareză. Am întrebat aparținătorii ora debutului. Este foarte important acest lucru, pentru a afla dacă pacienta se încadra în cele sase ore pentru efectuarea procedurilor de tromboliză, manevră medicală care poate reduce simptomatologia și chiar o poate remite. Înițial mi-au spus că la ora șase dimineața, apoi că la ora 11. Membrii familiei vorbeau în maghiară și le-am spus să vorbească în românește, pentru că este foarte important, și trebuie să anunț la UPU dacă se încadrează la tromboliză. Nu a fost nicio secundă vorba de altveva, sau de scandal”, a declarat Andrei Bozdog pentru foaiatransilvana.ro.

A ajuns cu pacienta stabilizată, la spital

Cu puținele informații pe care le avea la dispoziție, Andrei și colegii lui și-au făcut treaba exemplar. Au stabilizat pacienta, și chiar a încălțat-o, fapt ce nu intră în fișa postului, după care au transportat-o la spital.

La UPU Cluj, pacienta de 68 de ani a fost predată cu toți parametri vitali stabilizați.

Andrei a mai povestit că s-a întâlnit în curtea UPU Cluj cu unul dintre aparțintorii pacientei, și l-a ghidat spre camera de gardă pentru a cere alte informații.

”În casă nu au fost alte discuții și m-am trezit cu povestea asta. A făcut o sesizare la Serviciul de Ambulanță Cluj. Chiar familia a scris în sesizare că actul medical a fost foarte bun, și că am ajutat pacientul să se încalțe, dar că nu știu maghiară. Eu am prieteni apropiați maghiari cu care ne vedem cu drag de fiecare dată. În momentul în care îți pasă foarte mult de actul medical, și de pacienți, nu au cum să nu te afecteze astfel de chestiuni”

Medicul și-a făcut treaba la modul profesionist

Comportamentul medicului și a echipei medicale trimise la fața locului a fost unul impecabil. Este mai importantă viața unui om și reacția medicală promptă și profesionistă, decât ifosele unui clujean frustrat de faptul că cel trimis s ofere ajutor nu știe să vorbească altă limbă decât pe cea oficială a Statului Român.

Și directorul Serviciului de Ambulanță Cluj, medicul Horia Simu a lăudat comportamentul medicului. Acesta a precizat că angajatul Serviciului de Ambulanţă şi-a îndeplinit impecabil atribuţiile, însă a solicitat celor prezenţi să vorbească în limba română, astfel încât să poată avea acces la toate informaţiile – în interesul pacientului.

Felicitări Andrei Bozdog pentru profesionalismul tău!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS