Unirea Tăşnad-Sticla Arieşul Turda 2-3 (1-0)
Sâmbătă, 16 martie, în etapa cu numărul XVIII a Ligii a III-a la fotbal, Seria a V-a, Sticla Arieşul Turda s-a deplasat pentru confruntarea cu Unirea Tăşnad.
Gazdele au deschis scorul graţie reuşitei lui Varga, dar turdenii n-au avut replică până la pauză ba chiar mai mult au rămas în zece oameni, după ce Indreica a primit două cartonaşe galbene şi implicit cel roşu.
La patru minute de la reluarea jocului, Cocian a majorat diferenţa după ce a executat perfect o lovitură liberă.
Deşi erau conduşi cu 2-0, turdenii au avut puterea să revină şi să ofere o replică pe măsură. Salcău a reuşit dubla şi a restabilit egalitatea, iar marea surpriză a venit în prelungiri.
În minutul 90+2, Chişu a trimis în vinclul porţii, de la marginea careului, şi a stabilit scorul final: 2-3.
Sticla Arieşul Turda a bifat a opta victorie din această ediţie de campionat şi va întâlni, etapa viitoare, ACS Olimpic Cetate Râşnov.