<
Actualitate

Ce este ”Strategia 5S pentru Câmpia Turzii”

Candidatul PMP la funcția de primar al municipiului Câmpia Turzii, a prezentat programul său electoral.

Într-un Comunicat de presă, Adrian Mischian a exlicat ce înseamnă: ”Strategia 5S pentru Câmpia Turzii”

Vă salut dragi prieteni,

continui să va prezint programul  meu electoral pentru funcția de primar, ”Strategia 5S pentru Câmpia Turzii” (SCOALA/SANATATE/STRADA/SOCIAL/STURT-UP) și mă opresc astăzi la cel de-al cincilea S, START-UP.

Din sondajele efectuate la nivel local, aproape fără excepție, a rezultat că principala problemă a localitățiiCâmpiei Turzii este starea proastă a drumurilor,

Eu consider că, cel puțin la fel de importantă, dacă nu mai importantă esteo altă problemă: tinerii din localitate plecați la studii în Cluj-Napoca nu se mai întorc  în Câmpia Turzii, iar efectele negative deja încep să se vadă în toate sectoarele, economic, social, ONG-ist, inclusiv în viața politică, unde o binevenită reimprospătare a clasei politice din punct de vedere a resursei umane este deosebit de greu de realizat și vă spun acest lucru din proprie experiență, ca lider local PMP.Cu siguranță, nu o să se poată compara Câmpia Turzii cu Clujul niciodată, nici ca nivel de salarizare oferit și mai ales, nici ca oportuntăți de a petrece timpul liber, din această cauză trebuie identificate alte soluții pentru ca o parte din tinerii plecați la studii, să se întoarcă în localitate.

Soluția identificată de PMP Câmpia Turzii este dezvoltarea antreprenoriatului local de tip start-up, atât economic, cât și social și crearea de către autoritatea locală de oportunități și facilități pentru dezvoltarea de afaceri de către tinerii din localitate. Mă opresc asupra antreprenoriatului economic, urmând ca asupra antreprenoriatului social să revin într-o postare viitoare.

Programul PMP Câmpia Turzii cuprinde trei măsuri:

1.dezvoltarea unui incubator de afaceri;

2.concesionarea de terenuridin patrimoniul localității, pentru dezvoltarea de afaceri de tip start-up de către tineri din oraș;

3.realizarea unei scoli locale de antreprenoriat.

Pentru implementarea măsurilor de mai sus,se impune diversificarea activităților societății SC Parcul Industrial Câmpia Turzii SA, astfel încât să devină un pilon important al dezvoltării antreprenoriatului localși să preia problemele legate de acesta.

Activitatea mea profesională curentă fiind în domeniul managementului proiectelor, inclusiv  a consultanței în demararea unei afaceri, am identificat ca primă problemă în dezvoltarea unei afaceri, lipsa spațiilor în care acestea să fie implementatesau costul ridicat al închirierii acestora. Ca soluție PMP propune dezvoltarea unui incubator de afaceri, ce include pe lângă birouri,spații pentru conferințe/workshop/traininig  și SPAȚII DE PRODUCȚIE/ SERVICII/COMERȚ,  destinate implementării de afaceri de tip stat-up, de tinerii antreprenori din Câmpia Turzii.

De asemenea, o altă problemă identificată în dezvoltarea unor afaceri este dificultatea de a asigura locația (terenul) unde tinerii antreprenori locali să-și construiască mici spații de producție/ servicii/comerț. Proximitatea nodului de autostrazi (Transilvania, Turda-Sebeș), a bazei NATO și a aeroportului Cluj, a dus la o explozie a prețului terenurilor din zonă, acest lucru fiind de multe ori o piedică pentru a-ți dezvolta sau extinde o afacere, costul achiziției terenului aproape egalând costul construcției în sine. Soluția PMP este concesionarea unui număr de 20 de terenuri cu utilitățile necesare,de minim 1000 mp, pentru  tinerii viitori antreprenori locali.

Tot din experiența profesională,  am identificat o altă problemă, și anume,în cele mai multe cazuri, lipsa unei culturi antreprenoriale minime. Sunt persoane care vin cu idei de afaceri inovative, darau dificultăți pentru ale face viabile. În cazul altor persoane, discuția începe în felul următor: ”Vreau să îmi fac o afacere, spuneți-mi ce ar merge ”. Răspunsul este unul greu de dat, indiferent căt de profesionist și experimentat este consultantul, în proporție de 99% reușita unui plan de afaceri este legată de competența celui ce îl implementează și nu de existența altor resurse. O școală de antreprenoriat realizată printr-un parteneriat public-privat, unde viitorii patroni să beneficiezede o minimă pregătire antreprenorială, prealabilă demarării unei afaceri, reprezintă o soluție în acest sens.

Sunt obiectivele ce mi le propun ca si candidat la funcția de primar, în ceea ce privește stategia pentru dezvoltarea antreprenoriatului local.

Am ales să-mi prezint programul sub forma unui proiect pe 4 ani, cu obiective și soluții concrete pentru atingerea acestora și să nu mă rezum la a înșira pe multe pagini toate problemele localității, urmând ca în schimbul votului Dvs. să mă angajez să le rezolv ”PE TOATE”, în madatul sau în mandatele viitoare, mai nou, după unii,nefiind de ajuns un mandat de primar pentru a demonstra ceva, trebuind minim două.

Problemele localității se cunosc și le cunosc, sunt soluții și am soluții, proiecte s-au scris și se vor mai scrie, proiecte s-au câștigat și se vor mai câștiga, este important ceea ce facem și ce rămâne în urma noastră.

În perioada următoare, voi reveni și cu alte materiale în care voi detalia ”Strategia 5S pentru Câmpia Turzii”.

Eu și colegii mei din PMP ne vom strădui să vă câștigăm încrederea și să vă convingem că merităm să vă reprezentăm în administrația locală viitoare.

Cu stimă,

Adrian Mischian, PMP Câmpia Turzii

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS