<
Actualitate

Care sunt primele garaje vizate pentru demolare la Câmpia Turzii (video)

În ultima ședință de Consiliu Local, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a oferit unele informații suplimentare consilierilor locali, privind acțiunea de demolare a garajelor, concomitent cu construirea de parcări moderne.

”Trebuie să intrăm și noi în rândul orașelor care se doresc a fi europene și unul dintre pașii pe care trebuie să-i facem este desființarea acestor garaje, care din punctul meu de vedere, pe de o parte au un aspect inestetic, iar pe de altă parte din păcate nu sunt folosite ca și garaje, fiind folosite ca și magazii, cotețe sau mai știu eu ce alte întrebuințări pe care au înțeles să le dea proprietarii construcțiilor”, spune Dorin Logojan.

„Nimeni nu trebuie să-și închipuie că vom începe demolarea garajelor din Câmpia Turzii începând de săptămâna viitoare! Este aberant să crezi așa ceva. Vom începe și am ales și voi propune prin bugetul local să începem să desființăm două zone în acest an, iar în măsura în care bugetul ne va permite vom alege și alte zone. cele două zone pe care ni le-am propus anul acesta sunt garajele din spatele Băncii Transilvania, unde știți că am amenajat deja o parcare acolo și urmează să dezvoltăm acea zonă, iar cea de-a doua zonă este de pe strada Mureșului, unde este CT8, unde a fost sediul Asistenței Sociale. Astea în acest moment. Urmează ca să desființăm și alte garaje, pentru a putea face niște parcări moderne în zonă”, adaugă primarul din Câmpia Turzii.

„Feedback-ul pe care l-am primit de la populație este unul pozitiv, atât ca mesaje pe care le-am primit noi, iar pe de altă parte prin faptul că ați aprobat să trecem de la partea de contracte la partea de abonamente la parcări și oamenii au de ales, prin regulamentul aprobat de dvs, între garaj și parcări și vreau să vă spun că toată lumea a ales să-și păstreze parcarea și nu garajul. Deci, feedback-ul este pozitiv și lumea își dorește acest lucru. Din păcate, nu avem nici cum să-i obligăm să-și țină mașinile în garaje, că s-ar mai descongestiona circulația, mai ales în cartierul Blocuri. Din păcate, lumea își ține acolo tot felul de minuni și nu avem cum să intrăm înăuntru, pentru că spun că e proprietate privată. Deci, să nu înțeleagă lumea că de acum începem să stricăm toate garajele, va fi o perioadă de tranziție, demolarea acestor garaje se va face cu respectarea tuturor prevederilor legale, în sensul că lumea va fi notificată, la un termen de vreo 3 luni de zile pentru a-și demola pe cheltuială proprie, în caz contrar vom demola pe cheltuiala noastră cu posibilitatea de a ne întoarce împotriva proprietarului pentru a plăti această sumă. Așa este în toate orașele civilizate”, a explicat primarul Dorin Lojigan.

Într-un interviu pentru Ziarul 21, Dorin Lojigan a explicat:

„Sunt posesori de mașini care au câte două, trei locuri de parcare și câte un garaj, dacă nu două, iar alții nu au deloc.”, declară Dorin Lojigan.
De asemenea, primarul în funcție a spus că toate contractele între Primăria Câmpia Turzii și cetățeni, privind locurile de parcare, s-au reziliat, urmând ca ghirișenii să treacă pe abonamente digitalizate.

„Digitalizarea locurilor de parcare. O aplicație
digitalizată pentru locurile de parcare. Colegii de la parcări sunt într-o adevărată nebunie pentru că am decis să trecem și noi într-o altă eră și să renunțăm la acele contracte și să trecem la abonamente, o chestiune extrem de facilă și ușor de rezolvat și de pe internet. Suntem într-o prima fază, colegii de la P.L. încheie noile abonamente, s-au reziliat toate contractele, s-au identificat toți posesorii de parcări din municipiul nostru pentru rezilierea contractelor. Încercăm să introducem această aplicație digitalizată de așa natură ca în momentul când Poliția Locală vine cu cititorul în acea zonă să știe toate detaliile despre acea parcare. O chestiune care se folosește în marile municipii și am zis că este momentul să fie implementată și la noi. Va crea puțin disconfort și această situație pentru că numărul mașinilor este foarte mare și pe această cale vreau să vă spun că consider ca toată lumea are dreptul la o șansă egală.

Sunt posesori de mașini care au câte două, trei locuri de parcare și câte un garaj, dacă nu două iar alții nu au deloc. Vreau să transmit pe această cale să nu se încerce să se apele la mine pentru că nu am de gând să intervin și să fac rabat de la acest lucru. De asemenea, vreau să vă spun că vom începe operațiunea de demolare a garajelor, prima zonă vizata este zona din spatele băncii Transilvania și vom demara această operațiune anul acesta pentru că lumea nu își ține mașina în garaj ci alte lucruri și ocupă și parcările iar alți cetățeni își parchează mașinile pe unde găsesc loc liber. Vom începe operațiuni de demolare ale garajelor în municipiul nostru, de așa manieră încât toată lumea să poată beneficia de un loc de parcare”, declara Dorin Lojigan pentru Ziarul 21.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS