<
Actualitate

Care sunt pensionarii care nu vor primi pensii mărite în septembrie. Ce s-a întâmplat la recalculare

Pensionarii care nu vor primi pensii mărite în septembrie. Ce s-a întâmplat la recalculare

Pensionarii care au pensii mai mici după recalculare își păstrează pensia inițială, iar deciziile emise greșit sunt cazuri izolate.

Precizările vin de la autoritățile din Ministerul Muncii, după ce în ultimele zile, sute de vârsnici au umplut ghișeele caselor de pensii, nemulțumiți de banii pe care urmează să îi primească din toamnă.

Pensionarii care au deciziile greșite vor primi în septembrie aceeași pensie că luna trecută. În cazul în care pensia crește după o nouă verificare, sumele vor fi recuperate. După aproape o săptămână de când deciziile de recalculare ajung rand pe rand la oameni iar mulți au mers deja la ghișee pentru a cere lămuriri, autoritățile recunosc că există greșeli de calcul.

Până acum, în peste o mie de documente au fost găsite erori. Toate urmează să fie verificate iar apoi să fie emise noi decizii de recalculare. Acești pensionari vor primi însă și în septembrie aceiași bani că până acum. În cazul în care vor obține mai mulți după verificări, sumele vor fi recuperate.

Daniel Baciu, președintele CNPP: „Pensia din luna septembrie va fi la nivelul cuantumului din luna august. Am avut erori la dosare complexe, după ieșirea la pensioanre, oamenii au mai lucrat și au venit la casa de pensii pentru recalculare, aceste recalculări nu au fost foarte clar evaluate”.

Au fost emise decizii de recalculare a pensiilor și pentru morți

Practic, au fost erori de scriere în momentul în care datele din dosarele de pensie au fost trecute în format electronic, spun autoritățile. Tot din grabă au fost emise decizii și pentru persoane decedate.

Ministrul muncii și-ar dori că pensionarii să fie un pic mai bucuroși.

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: „Recalcularea reflectă contributivitatea. Pot înțelege că există nemulțumiri dar sunt convinsă că pe măsură ce pensionarii vor primi pensiile în septembrie, numărul celor mulțumiți vă fi semnificativ , chiar dacă aceștia nu își manifestă mulțumirea la un mod entuziast , sunt convinsă că pensionarii simt că li s-a făcut dreptate, mi-aș dori să li se audă vocea”.

 

Ce creșteșteri de pensii au primit românii

Recalcularea aduce însă creșteri mici, între 1 leu și 100 de lei pentru aproape o jumătate de milion de pensionari. Alți 400.000 primesc cel mult 200 de lei, 160.000 de vârsnici au majorări mai mari, între 900 de lei și 1.000 de lei iar 790.000 depășesc acest prag.

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: „În același timp îmi doresc să nu îi ignorăm pe pensioanarii care sunt mulțumiți de această reformă, dar nu mai suntem acum 2.000 de ani în Grecia Antică, în agora, unde ne puteam întâlni împreună și a ne asculta unii pe ceilalți, noi cei care în momentul a acesta avem șansa să avem funcții de conducere în statul român, avem șansa de a face reforme pentru o viață mai bună a românilor, avem nevoie de dumneavoastră pentru ca mesajul să ajungă la români Datorită nouă fiindcă am elimant procentul de 9,4 putem să mărim anul pensiile astfel încât să beneficiem în perioada de pensie cumva de a treia tinerețe, perioadă în care primim venituri decente și în care ne permite să avem o viață bună”.

Din 4,6 miloane de pensionari, puțin peste 719.000 au o pensie mai mică după recalculare, dar rămân cu pensia pe care au avut-o înainte. Următoarea majorare a pensiilor vă avea loc de anul viitor, după ce pensiile vor fi indexate cu rata inflației. Majorarea care va ține cont de creșterea prețurilor se vă aplica la pensia recalculată. Peste 4,1 milioane de decizii au fost trimise de vineri până acum.

Simona Bucura Oprescu: „Vă mulțumim foarte mult și vă dorim , vă dorim să aveți o pensie lungă și cu sănătate și un cuatum tot mai lung datorită activității”.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS