Având în vedere că la începutul lunii ianuarie vor fi două zile libere pentru bugetari, banii vor ajunge la beneficiari, prin factorii poștali, începând cu data de 3 ianuarie. Pentru cei care primesc pensia pe card, banii vor intra în conturi din 12 ianuarie.
„În ianuarie, pensiile vor crește, vor crește cu majorarea deja anunțată de 13,8% și sigur că românii își vor primi pensiile la timp, ca și până acum.
Din acest punct de vedere am văzut declarațiile panicarte, populiste făcute de unii sau de ceilalți și chiar îi rog să fie mai rezervați în privința aceasta, fiindcă pe de o parte creează o neliniște românilor și care nu are nicio legătură cu realitatea.
Pe de altă parte, în ceea ce privește modul în care agențiile de rating și alte instituții care sunt foarte atente la ceea ce se întâmplă în România, în mediul economic, în ceea ce privește partea de buget de stat, de politici macroeconomice, este foarte important să fim responsabili și să nu facem declarații care nu se regăsesc în realitate și care sigur produc efecte negative”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Potrivit acesteia, circa jumătate dintre pensionarii din țară primesc pensia în cont – pe card, iar cealaltă jumătate prin factorii poștali.
Cu cât crește valoarea punctului de pensie
„Valoarea punctului de pensie va crește de la 1.785 lei, va 2.032 lei. De această majorare vor beneficia toți pensionarii sistemului public de pensii”, a spus Daniel Baciu, preşedintele Casei de Pensii.
Pensia va crește cu 70%. Cine va primi mai mulți bani la pensie
Creșteri de peste 70% vor veni însă pentru o parte dintre pensionari, din luna septembrie a anului viitor.
Noua formulă de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar, potrivit principiului contributivității, va aduce bani semnificativ pentru cei care au stat mai mult în câmpul muncii.Persoanele care vor dori să lucreze peste stagiul de cotizare de 25 de ani vor primi puncte în plus, prevede noua lege a pensiilor.
Pentru stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani, o persoană primește o serie de bonusuri denumite puncte de stabilitate.