<
Actualitate

Când începe Postul Crăciunului 2023

Postul care precede sărbătoarea Nașterii Domnului durează 40 de zile, dar este mai permisiv decât cel al Paștelui, fiind multe zile cu dezlegare la pește și vin.În fiecare an, postul Crăciunului începe pe data de 14 noiembrie, de sărbătoarea Sf. Grigore Palama, iar ultima zi de post este duminică, 24 decembrie.

Anul acesta Lăsatul secului cade într-o zi de marți, dar dacă această dată pică într-o zi de miercuri au vineri, se va lăsa sec cu o zi înainte. De Lăsata Secului se fac ultimele nunți până la sărbătorile de iarnă, deoarece în timpul postul sunt interzise nunțile. Credincioșii trebuie să se spovedească și să se pregătească pentru Împărtășanie.În Postul Naşterii Domnului, timp de 40 de zile, credincioşii respectă o serie de reguli stabilite pentru această perioadă ce amintește de postul patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Aşa cum aceştia au postit în vederea venirii lui Mesia, tot astfel se cuvine să întâmpinăm şi noi naşterea lui Hristos.

Durata de 40 de zile a Postului Crăciunului a fost stabilită la Sinodul din Constantinopol din anul 1166 ținut sub președinția Patriarhului Luca Hrisoverghi. Decizia s-a luat din dorința de a se uniformiza cultul Bisericii. Nu toți creștinii posteau la fel de aspru și pe aceeași durată de timp. Unii se nevoiau cu post aspru câte șase săptămâni, pe când alții alegeau un post ușor pe o durată de șapte zile. Zilele cu dezlegare la pește

În 2023, sunt 14 dezlegări la pește în Postul Crăciunului, iar Biserica a rânduit ca în fiecare sâmbătă și duminică, cuprinse între 21 noiembrie și 20 decembrie să fie zilele cu dezlegare la pește și vin.Pe lângă abținerea de la mâncarea de dulce, preoții le atrag atenția credincioșilor să se abțină și de la alte lucruri. Mai mult aceștia îi îndeamnă pe cei care vor să țină post să îi ceară iertare lui Dumnezeu pentru păcatele lor, să meargă mai des la biserică și să se împace cu persoanele cu care s-au certat.

Ce nu ai voie să mănânci în Postul Crăciunului

Cu toate că este un post de lungă durată, Postul Crăciunului este mai ușor decât Postul Paștelui, deoarece creștinii au parte de mai multe zile cu dezlegare la pește, ulei și vin. În timpul Postului, se consumă doar mâncăruri de post.

Creștinii nu au voie să consume carne, ouă și brânză, iar în zilele de luni, miercuri și vineri, mâncarea trebuie să fie consumată fără ulei și nu se bea vin.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS