<
Actualitate

Campioanele de la Rapid, fotomodele pentru o zi!

Deținătoarele titlului din handbalul feminin s-au descurcat de minune și în fața aparatului de fotografiat, la ședința foto pentru campionat și Liga Campionilor.

Handbalistele campioane de la Rapid au uitat pentru câteva ore de agitația antrenamentelor și a meciurilor amicale și s-au transformat în fotomodele. Ședința foto pentru Liga Campionilor s-a transformat într-un prilej de bună dispoziție și de momente de neuitat pentru toate fetele.

Aranjate, machiate și îmbrăcate în echipamentul nou, cu care speră să câștige noi trofee în sezonul ce stă să înceapă, ele au demonstrat că ar putea oricând să schimbe terenul de joc cu podiumul de modă.

„Nu e nimic greu. Avem prilejul să ne mai aranjăm, să ne pozăm. Suntem femei și ne place când avem prilejul de a ne aranja. Îmi place, dar nu mă machiez foarte strident” – Denisa Dedu-Șandru, jucătoare echipa de handbal Rapid.

„În teren sunt jucătoare, în afara terenului sunt o femeie și bineînțeles că îmi place la rândul meu să mă aranjez și să mă machiez” – Gabriela Perianu, handbalistă echipa Rapid.

Gabriela Perianu a fost una dintre cele mai dezinvolte jucătoare în fața aparatului, ea fiind și pasionată de fotografie.

„Una dintre pasiunile mele e chiar fotografia și cumva mă simt în largul meu. În fața aparatului e mult mai ușor, dar e mai satisfăcător în fața porții. Doar că astăzi am fost cea pozată și nu cea care a fotografiat. Sunt pasionată de fotografie, am chiar și tatuat pe mână, de circa trei ani și jumătate un aparat” – Gabriela Perianu, jucătoare echipa de handbal Rapid.

Ea le-a dat și câteva sfaturi coechipierelor sale, astfel ca această experiență să fie una de neuitat.

„Am râs un pic cu ele, pentru că a trebuit să improvizăm o anumită mișcare și ne-am distrat. Fiecare a venit un pic cu creativitatea sa, așa că a ieșit totul foarte bine” – Gabriela Perianu, jucătoare echipa de handbal Rapid.

Chiar dacă e convinsă că s-ar descurca să pozeze în reviste, Denisa Dedu-Șandru, portarul Rapidului și al naționalei, nu ar schimba niciodată cariera de jucătoare cu cea de fotomodel.

„Nu am avut ocazia asta, nu știu cum e, dar cred că e OK. Cred că m-aș descurca. Nu cred că aș fi făcută pentru meseria asta, îmi doresc să activez în handbal” – Denisa Dedu-Șandru, jucătoare echipa de handbal Rapid.

Gabi Perianu recunoaște că dacă ar avea ocazia, i-ar plăcea să pozeze pentru branduri de produse sportive.

„Cred că mi-ar plăcea să pozez, dar pentru diferite articole sportive, nu pentru rochii de seară sau ceva de genul acesta. Încălțăminte, haine de sport, da, mi-ar plăcea” – Gabriela Perianu, jucătoare echipa de handbal Rapid.

Antrenorul Carlos Viver, impresionat de sala Rapid după renovarea ei.

Antrenorul spaniol Carlos Viver a mărturisit că el se simte mai bine pe teren decât în studioul foto.

„E o zi specială. E un eveniment necesar, prin care echipa trebuie să treacă. Nu e chiar ce-mi place mie, ca antrenor, pentru că nu e handbal, dar cred că e necesar pentru echipă, pentru club și atunci trebuie să facem și asta” – Carlos Viver, antrenor echipa de handbal Rapid.

Tehnicianul giuleștean a recunoscut că ședința foto a fost amânată cu câteva zile, pentru a putea avea loc în renovata sală Rapid.

„Aveam nevoie de ședința asta foto pentru promovarea echipei. S-a lăsat așteptată pentru că întâi am vrut ca sala Rapid să fie gata. E incredibil cum arată. Cred că au făcut o treabă excelentă, am putut să urmărim renovarea ei. În fiecare zi veneam să vedem cum merg lucrurile. I-am urmărit evoluția, au făcut, într-adevăr, o treabă excelentă. Vreau să felicit clubul, cred că era necesară această renovare și cred că o să ne bucurăm de ea împreună cu galeria, ceea ce o să fie fantastic” – Carlos Viver, antrenor echipa de handbal Rapid.

Jucătoarele așteaptă suporterii alături de ei

Pentru Rapid, sezonul va începe extrem de repede, pentru că pe 23 august campioanele au programate Supercupa României, contra rivalelor de la CSM București. Handbalistele giuleștene și antrenorul lor așteaptă fanii alături de ale atât la acest meci, cât și în restul sezonului.

„Îi așteptăm cu brațele deschise, ne dorim ca și sezonul acesta să facem rezultate remarcabile și să ne susțină și la bine și la rău. Când eram mică am fost și eu în galerii, dar nu se compară, nu s-a comparat niciodată ce se întâmplă aici cu micile galerii din țară” – Gabriela Perianu, jucătoare echipa de handbal Rapid.

„Îmi doresc ca fanii să fie alături de noi și sezonul acesta, așa cum au făcut-o și anul trecut și cum le-au ajutat pe fete să obțină rezultatul excepțional și ne dorim ca împreună să sărbătorim după fiecare meci, să le aducem bucurii” – Denisa Dedu-Șandru, jucătoare echipa de handbal Rapid

„Vrem să-i facem fericiți pe toți, în special galeria rapidistă. Sper că vor veni, că ne vor ajuta și ne vor susține și cu ajutorul lor o să fim mult mai puternici!” – Carlos Viver, antrenor echipa de handbal Rapid.

FOTO: handbal rapid bucuresti

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS