Bas-baritonului de talie mondială, Zoltan Nagy, originar din Câmpia Turzii, a încântat publicul prezent cu cele mai frumoase opere, colinde și cântece culte pe care le-a pregătit cu multă atenție. Cu o sală arhiplină, Zoltan, acompaniat de orchestra sa, a stârnit ropote de aplauze însă și lacrimi de bucurie.
Este pentru a treia oară când talentatul solist de talie internațională, concertează la Câmpia Turzii, iar concertul din 17 decembrie 2019 a fost posibil grație Rotary Club Câmpia Turzii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpia Turzii.
Zoltan Nagy și-a început cariera internațională fiind cel mai tânăr membru în ansamblul Operei de Stat din Viena. Recunoscut de criticii de operă pentru atuurile sale atât în rolurile dramatice cât și în cele comice, este invitat în mod regulat să interpreteze roluri în multe dintre cele mai importante case de operă din Europa.
Cel mai solicitat rol al lui Zoltan a fost Escamillo (Carmen), rol pe care l-a interpretat în peste 12 producții în teatre precum Bilbao (ABAO), Teatro Massimo di Palermo, Teatro Grande di Brescia, Teatro Ponchielli di Cremona, Teatro Sociale di Como, RTE Orchestra în Dublin, Opera Națională Română București și Cluj, Marea Operă Shaanxi din China, Teatrul de Stat din Nürnberg, printre altele.
Zoltan Nagy este, la 35 de ani, unul dintre cei mai apreciaţi artişti lirici români, la nivel mondial. Teatrul Bolshoi din Moscova, Opera din Hamburg, Filarmonica din Singapore, Orchestra Naţională a Taiwanului, Opera Bilbao, Opera de Nice, Onassis Atena, Opera de Stat din Budapesta sunt doar câteva dintre scenele cucerite de tânărul bas-bariton.
Publicul din Campia Turzii a rezonat cu muzica cântată de Zoltan, aplaudând minute în șir prestația tânărului bas-bariton.
La finalul acestui extraordinar spectacol, edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan, i-a conferit distincția de „Cetățean de Onoare” al Municipiului Câmpia Turzii, îndrăgitul interpret!