<
Actualitate

Câmpia Turzii a depășit pragul infectărilor de 3 la mie. Urmează noi restricții

Potrivit ultimei informări a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj, rata incidenței la nivelul județului Cluj a trecut de pragul de 6 la mia de locuitori.

La nivelul municipiului Turda rata infectărilor a ajuns la 2,89 la mia de locuitori în timp ce la nivelul municipiului Câmpia Turzii rata infectărilor a depășit 3 la mia de locuitori (3,08).

După ce o localitate atinge incidența de 3 la mia de locuitori este necesară convocarea Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență pentru adoptarea de măsuri de prevenție și limitare a răspândirii virusului SARS-COV-2, în conformitate cu prevederile Hotărârilor CNSU și a celor de guvern în vigoare, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Printre măsurile de protecţie care vor trebui respectate în aceste localităţi se numără obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, precum şi pe o rază de 50 metri în jurul unităţilor de învăţământ.

Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, iar activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestora.

Restaurantele şi cafenele aflate în interiorul clădirilor, precum şi terasele pot fi ocupate până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi numai în intervalul orar 5,00-2,00, iar activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în acelaşi interval orar. Clienţii vor trebui să facă dovada vaccinării împotriva COVID sau să prezinte rezultat negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore. Va fi, totodată, permis şi accesul persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, este permisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie şi organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie, care vor face dovada vaccinării, a unui test negativ ori care au trecut prin boală.

Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoane.

De asemenea, este permisă activitatea în săli de sport şi/sau fitness, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp de persoană, şi activitatea în locurile de joacă pentru copii în spaţii închise, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi numai în intervalul orar 5,00-24,00.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS