Un șofer din Cluj-Napoca a avut o întâlnire inedită pe un drum care leagă municipiul de comuna Feleacu. O cămilă se plimba agale pe mijlocul șoselei.
Conform Știri de Cluj, cămila provine de la Wonderland Resort, care au adus-o din Austria în comuna Feleacu, unde complexul vrea să facă și un parc zoo.
„Este de la noi din curte. Am adus-o, acum doi ani, din Austria, de la un circ unde fusese abandonată. Are grajdul ei, împreună cu caii, dar o mai lăsăm liberă prin curte”, au spus reprezentanții resortului.
Mamiferul umblă acum liber în zonă.
„O lăsăm prin livadă, dar acuma cum nu mai are ce mânca acolo și vine să mănânce frunzele de la pomii ornamentali. O lăsăm afară cât vrea. Dacă îi este frig, merge în grajd. Ne mai sună vecinii, la unul i-a stricat o poartă. Câteodată ajunge până în Calea Turzii”, au precizat cei de la complexul turistic.
„Fain la Cluj!”, a fost mesajul șoferului care a publicat imaginile cu mamiferul care se afla pe șoseaua care leagă Cluj-Napoca de Feleacu.