<
Actualitate

Bursa Cătălin Timbuș 2024 a fost acordată unei eleve eminente a liceului Liviu Rebreanu. Cristina Marton va face gratuit școala de șoferi la firma Cabriolet

Bursa Cătălin Timbuș 2024 a fost acordată unei eleve eminente a liceului Liviu Rebreanu. Cristina Marton va face gratuit școala de șoferi la firma Cabriolet

Ca elevă la Liceul Liviu Rebreanu din Turda Cristina Marton a avut medii peste nouă în fiecare an școlar.

Mediile generale în clasele IX-XI au fost 9.70, 9,52, 9,69.

În conformitate cu Ancheta socială realizată de Direcția de asistență socială a Primăriei Turda, Cristina trăiește cu mama ei având venituri modeste și fiind orfană de tată.

Diriginta elevei, Petean Delia Ioana, o caracterizează astfel

O cunosc pe Cristina Marton din anul 2021, când a început clasa a IX-a, profilul Real-Științe ale naturii la Liceul Teoretic „Liviu Rebrean”u din Turda, în calitate de professor și diriginte. Locuiește împreună cu mama ei, fiind orfană de tată. Este o elevă inteligentă, spontană, cu mare putere de muncă și extrem de punctuală. Are inițiativa în cadrul colectivului, fiind apreciată de colegi ca bună organizatoare. Are o comportare corectă și cuviincioasă, fiind receptivă la observațiile pe care le primește. Este apreciată de ceilalți profesori drept o elevă care are aptitudini de a sintetiza și opera cu teoriile și noțiunile învățate. În plus își aduce contribuția spontană la lecția nouă și lucrează cu perseverență.

Pe tot parcursul liceului a avut o ținută ireproșabilă, dând dovadă de seriozitate atât în vestimentație cât și în comportament. Considerând că întrunește toate calitățile și aptitudinile necesare pentru această bursă, fapt dovedit de mediile obținute în cei trei ani de liceu, recomand cu încredere și mare căldură pe eleva Marton Cristina.

Scrisoarea de motivație a Cristinei

Motivația personală pentru a obține permisul de conducere este că acesta ar putea contribui la îmbunătățirea calitățîi vieții ei personale și a celor apropiați, dându-i posibilitatea să-și ajute familia și bunicii la cumpărături sau să-și ducă bunicii la vizite medicale, când e cazul. Cristina dorește să urmeze după terminearea liceului cursurile Facultățîi de Construcții a Universității Tehnice din Cluj iar deținerea permisului de conducere ii va facilita naveta. De asemenea un dețînător al permisului are șanse mult mai mari de angajare atunci când se prezintă la o selecție pentru un loc de muncă.

Cum s-a făcut selecția

Trei licee din Turda au trimis școlii de conducători auto-moto Cabriolet, fiecare câte un nume de elev eminent însoțit de o recomandare din partea dirigintelui clasei acelui elev, avizată de direcțiunea liceului. Direcția Socială a primăriei Turda a realizat o Anchetă Socială a fiecărui caz în parte. În finală au ajuns 3 elevi: Cristina Marton de la Liceul „Liviu Rebreanu”, Pleșa Iulian Paul de la Liceul „Emil Negrutiu” și Crișan Mario Călin de la Colegiul Tehnic Turda. Dintre cei 3 participanți a fost selectat elevul care a avut actele necesare pregătite și cea mai mare medie în clasele IX-XI.

Justificarea acordării bursei Cătălin Timbuș

Cătălin Timbuș a decedat anul trecut într-un accident de motocicletă la numai câteva luni după ce a obținut permisul de conducere.

 Fusese șeful de promoție al generației lui, în Școala Gimnazială ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Turda și după ce a absolvit Colegiul Național „Mihai Viteazu” a fost student bursier la Facultatea de calculatoare din Cluj.
Pentru a păstra vie memoria lui Cătălin Timbuș, un model al generației sale, care fiind dintr-o familie cu venituri modeste a dovedit că se poate cu pasiune și determinare învața bine, școala de conducători auto-moto Cabriolet a decis să acorde unui elev de liceu o bursă care să poarte numele lui Catalin.

Acest lucru s-a făcut cu acordul familiei lui Cătălin.

Conferirea unei burse sau unui premiu, care să poarte numele unei persoanalitati nu este un lucru nou sau original. Sunt cunoscute premiile „Mihai Eminescu” sau „Lucian Blaga”  pentru poezie, premiile „Gopo” pentru film, sau pe plan internațional bursa „Alexander von Humbold” pentru filosofie sau premiile  „Alfred Nobel”.

Școala de șoferi Cabriolet și Academia Moto mulțumesc pentru sprijin Direcției Asistență Socială a Primăriei Turda, conducerii liceelor din Turda și dirigintilor participanților la competiția pentru bursă, care au făcut recomandări pentru aceștia.

Reacții la acordarea bursei Cătălin Timbuș

Alina Timbuș, mama lui Cătălin:
Va mulțumim foarte mult pentru frumosul gest făcut  de voi în memoria lui Cătălin!

Diriginta lui Cătălin de la Colegiul Național Mihai Viteazu:

Felicitări școlii de șoferi Cabriolet pentru acesta inițiativă!

 

Cristina Marton -beneficiara primei editii a bursei Catalin Timbuș:

Cu profundă tristețe, transmit sincere condoleanțe familiei lui Cătălin Timbuș, un tânăr care a plecat mult prea devreme dintre noi.

Sunt onorată să primesc această bursă în memoria acestui băiat muncitor.

Nu în ultimul rând aș dori sa îi mulțumesc doamnei diriginte pentru sprijinul acordat în cei patru ani de liceu.

Consider că această bursă mă va ajuta la îmbunătățirea vieții mele profesionale, a familiei și a apropiaților.

Mă simt bucuroasă să am șansa de a fi instruită de personal de înaltă calificare și professionalism la scoala de soferi Cabriolet.

Cabinetul Psihologic Bodocan Adelina va sponsoriza analizele psihologice necesare la dosarul pentru obținerea permisului de conducere.
Adresa Turda, piață Republicii 21, telefon 0741097249  https://psihologadelinabutnar.wordpress.com/

Policlinica Oprisani va asigura efectuarea cu titlu gratuit a analizelor medicale necesare Cristinei.
Adresa Calea Victoriei, 7C Turda; telefon 0755123923 https://policlinicaoprisani.ro/

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS