Într-o lume a pericolelor și a provocărilor, pentru copii și adolescenți, rolul administrației publice locale este acela de a crea programe și căi legale pentru protejarea acestora.
În acest sens, în anul 2021, din inițiativa domnului primar – Dorin Nicolae LOJIGAN – a fost actualizată componența Comisiei Comunitare Consultative privind Protecția Drepturilor Copilului(CCCPDC).
Astăzi a avut loc prima ședință din anul 2022, a CCCPDC, care a avut ca temă principală tragerea unui semnal de alarmă privind riscurile de generare a unor dependențe nocive, de către copiii din orașul nostru.
De asemenea au fost puse bazele unei campanii de prevenire a absenteismului și abandonului școlar, care se va desfășura în luna septembrie 2022 – parteneriat in cadrul Comisiei Consultative pentru Protecția Drepturilor Copilului.
Direcția Relații cu Comunitatea.