<
Actualitate

Bugetarii primesc tichete de vacanță până în 2026. Care va fi valoarea voucherelor anul viitor. Proiectul, lansat în dezbatere  

Tichetele de vacanță pentru bugetari se vor acorda din nou de anul viitor. Acestea urmează să fie emise doar pe suport electronic, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență lansat în dezbatere publică joi de Ministerul Turismului.

Potrivit documentului, voucherele se vor acorda până în 2026, iar valoarea lor va rămâne aceeași, 1.450 lei pentru fiecare salariat. Acestea se pot folosi doar pe teritoriul României, iar celor nefolosite emise anul trecut li se va prelungi termenul până în decembrie 2022.

Ministerul Turismului a anunţat că acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar în 2022 a fost principala temă de discuţie în cadrul primei întâlniri de lucru pe care Constantin Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, a convocat-o la sediul instituţiei cu reprezentanţi ai mediului asociativ de profil.

„Sistemul românesc de acordare a voucherelor de vacanţă este un exemplu de bună practică şi aş menţiona o parte din beneficiile pe care acest program le are, cum ar fi stimularea circulaţiei turistice interne, sprijinirea comunităţii locale, refacerea forţei de muncă, reducerea practicilor ilegale sau pe cele aflate la limita legii, dar şi crearea unor noi oportunităţi de angajare. Din aceste motive, chiar astăzi am publicat în transparenţă decizională proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării acestora în 2022”, a declarat Daniel Cadariu.

Vouchere de vacanță în 2022: Măsura a adus beneficii turismului românesc

Potrivit proiectului OUG, acordarea, în perioada 1 iulie 2017 – 31 decembrie 2020, a indemnizaţiilor de vacanţă sau a primelor de vacanţă, după caz, sub forma voucherelor de vacanţă, în valoare de 1.450 lei „s-a dovedit a fi o măsură cu efecte benefice asupra industriei turismului din România încurajând un număr de circa un milion de salariaţi români din cadrul instituţiilor de stat sau al societăţilor în care statul este acţionar unic sau majoritar, să-şi petreacă concediile în ţară”.

„Această măsură a atenuat o mare parte din efectele negative ale pandemiei COVID 19 asupra sectorului turistic, cetăţenii români posesori de vouchere de vacanţă achiziţionând pachete turistice în ţară în perioadele în care structurile de primire turistice nu au avut activitatea suspendată. De altfel, un efect complementar al acestei măsuri a fost creşterea numărului de solicitări de autorizare a unităţilor de cazare. La nivel naţional, creşterea a fost de 10% comparativ cu anii precedenţi”, se arată în expunerea de motive.

Având în vedere menţinerea efectelor negative ale pandemiei precum şi faptul că numărul cazurilor de infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 este foarte crescut în continuare, este necesară prelungirea valabilităţii voucherelor emise în perioada ianuarie – decembrie 2020 până la data de 31 decembrie 2022.

Tichete de vacanță pentru bugetari până în 31 decembrie 2026

„Măsura menţinerii acordării voucherelor de vacanţă, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026, prin aplicarea în continuare a dispozitiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la acordarea voucherelor personalului plătit din fonduri publice, va sprijini industria ospitalităţii, puternic afectată de efectele pandemiei COVID 19, în sensul recuperării pierderilor suferite ca urmare a suspendării activităţii structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi/sau alimentaţie publică sau a restrângerii circulaţiei persoanelor în anumite zone cu grad de infectare ridicat”, se mai arată în expunerea de motive.

În perioada 2022 – 2026, voucherele de vacanţă vor fi emise doar pe suport electronic.

Decizia acordării voucherelor de vacanță vine după ce în acest an bugetarii nu au mai primit tichete cadou pentru petrecerea vacanțelor în România, iar în acest context turismul a avut de suferit pentru că mulți au ales calea vacanțelor de peste hotare.

Voucherele de vacanță pentru bugetari: Prețurile în unitățile de cazare au atins cote nesimțite

Tarifele pentru un sejur de weekend în majoritatea stațiunilor din România au atins cote nesimțite, iar motivul principal motive este utilizarea tichetelor de vacanță.

Voucherele i-au făcut pe hotelieri să mărească prețurile, cei mai afectații de acestea fiind angajații din mediul privat. Bugetarii au devenit astfel clienții de lux din stațiunile românești.

La fiecare sfârșit de săptămână este o adevărată avalanșă de rezervări de locuri de cazare plătită cu tichete de vacanță, în toate stațiunile sau orașele importante din țară. Sunt vânate mai ales hotelurile și pensiunile de fițe.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS