Un prim autovehicul marca BMW, nou-nouț, al Poliției a fost implicat în această dimineață într-un accident rutier produs la Cluj-Napoca. Iată relatările instituțiilor abilitate:
Comunicat Poliție:
„La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 07.00, pe strada Theodor Mihali din Cluj Napoca, a fost înregistrat un accident rutier, în care au fost implicate 4 autovehicule, dintre care o autospecială de poliție din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier.
Din primele verificări efectuate s-a constatat că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Florești, în timp ce se deplasa cu autoturismul înspre strada Aurel Vlaicu, nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulație, respectiv de pe banda 1 pe banda 2.
Autospeciala de poliție se afla în deplasare pe banda 2 de circulație, în același sens de mers, iar conducătorul auto ar fi încercat să evite coliziunea cu acesta, efectuând un viraj la stânga.
Astfel, în urma acestei manevre, autospeciala de poliție a intrat în coliziune cu autoturismul din sensul opus, ulterior aceasta fiind proiectată în autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani, iar ulterior într-un alt autoturism.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
În urma evenimentului, cei doi polițiști aflați în autospecială au necesitat îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.”
Comunicat pompieri:
„Pompierii din cadrul Detanșamentului 1 Cluj Napoca au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe strada Teodor Mihaly din municipiul Cluj Napoca.
La fața locului s-au deplasat trei autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ.
Echipajele operative au găsit trei autoturisme avariate, dintre care unul răsturnat pe plafon, și ocupanții ieșiți din acestea.
Șase persoane au fost consultate de către echipajele SMURD și SAJ, dintre care un bărbat a fost transportat la spital. La prima evaluare acesta prezentat afecțiuni ușoare.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor bateriilor, precum și alte măsuri privind siguranța persoanelor implicate în accident.”