FC Universitatea Cluj a început noul an cu o victorie împotriva celor de la Hermannstadt, succes ce îi menține pe „studenți” în cursa strânsă pentru play-off. După o deplasare la Iași, trupa lui Ioan Ovidiu Sabău revine acasă pentru un meci de tradiție în fotbalul românesc cu UTA Arad.
Partida de pe Cluj Arena dintre FC Universitatea Cluj și UTA Arad din runda cu numărul 24 a Superligii va avea loc duminică (4 februarie), de la ora 13:00.
Cele două echipe s-au întâlnit pentru prima dată în sezonul 1946-1947 din Divizia A, primul campionat național organizat după Al Doilea Război Mondial. S-au scris 97 de capitole până acum în istoria înfruntărilord directe. „Șepcile roșii” au câștigat 37 de meciuri,17 jocuri s-au încheiat la egalitate iar de 43 de ori balanța s-a înclinat în favoarea arădenilor
Ia-ți bilet la meci și hai să susținem împreună echipa spre victorie!