„Astăzi, 27.08.2022, cu ocazia Zilelor Aviației Gorjene, Baza 71 Aeriană a fost prezentă cu aeronave IAR 330, dar și cu un stand de prezentare a tehnicii militare de aviație, în localitatea Stănești din județul Gorj.
Cu acest prilej, a fost comemorată împlinirea a 80 ani de la participarea căpitanului aviator Dan Scurtu în cadrul bătăliei de la Stalingrad, împreună cu Grupul 7-Vânătoare.
Curiozitățile publicului gorjean și nu numai, prezent la acest eveniment de seamă, au fost satisfăcute cu bucurie de către ingineri, maiștri militari și piloți din cadrul Bazei 71 Aeriană.
Evoluția în zbor a elicopterelor IAR 330 a fost privită cu admirație de către cei prezenți la eveniment. Totodată, aterizarea uneia dintre aeronave în cadrul expoziției statice a fost primită cu aplauze și aprecieri din partea organizatorilor și a invitaților.
De menționat faptul că întreaga conducere, dar și coordonare a survolului, au fost asigurate de către un coleg de-al nostru, JTAC în cadrul Bazei 71 Aeriană.”