Situația din Ucraina este fără doar și poate un factor de instabilitate care a influențat negativ tabloul economic, cel puțin la nivel regional. Însă când văd responsabilii guvernamentali expicându-ne că tot ceea ce ni se întâmplă rău este din vina razboiului, în vreme ce noi suntem „cuminți și devreme acasă” deja mi se pare că ne insultă inteligența.
Inflația a ajuns in România la 14%. În traducere liberă, însemnă ca veniturile românilor au scazut instant cu 14%. Gândiți-vă ce însemnă o astfel de scădere a puterii de cumparare pentru un pensionar, sau pentru cele câteva milioane de români care muncesc pe salariul minim. Ce s-a făcut pentru a opri tăvălugul care strivește aceste ample categorii sociale vulnerabile? Nimic!
Prețul combustibililor a crescut cu 38%.
Prețul cartofilor a crescut cu 40%.
Prețul uleiului a crescut cu 40%.
Asta ne arata că inflația reală, la mărfurile de bază, ce intră în coșul zilnic, este aproape de triplu față de ceea ce s-a raportat la nivel oficial. Vedem reportaje de presă că oamenii au început să cântărească alimentele pe care le procură din magazinele alimentare în grame și nu în kilograme.
În acest context ce aflăm? Că statul, în primul trimestru și-a sporit veniturile cu 21,3%, în timp ce colectarea din TVA a explodat cu 40%. Vi se pare absurd că în vreme ce simplul cetățean contribuabil sărăcește, statul raportează încasări record? Explicația este că celebrele companii de stat care produc electrictitate și gaz, deși au aceeași producție ca și anul trecut, și-au triplat veniturile, iar profiturile au crescut cu marje între 250% și 1046%. Și mai simplu spus, statul prosperă din încasările de taxe și dividente la companiile din energie, ale căror profituri au crescut „în criză” și de 10 ori.
Asta înseamnă, dragi români, că statul vă promite că nu măreste taxele și impozitele, dar utilizează perfid instrumentul inflației pentru a vă lua banii. O astfel de strategie este nedreaptă, dar mai ales periculoasă. În aceste condiții ne așteaptă și teribilul cocktail al stagflației, care implică suprapunerea inflației cu scăderea motoarelor economiei, situație ce reprezintă coșmarul descris de orice economist.
Sunt liberal și întotdeauna am înclinația de a privi către întreprinzători, către mediul de afaceri, care reprezintă în definitiv sângele economiei unei națiuni. Nu pot, însă, să nu observ lipsa crasă de preocupare față de o pătură tot mai larga din societatea românească pentru care grija zilei de mâine devine principala preocupare. Dacă nu se iau măsurile necesare de protecție economică ACUM, riscăm declanșarea unei spirale necontrolate a crizei din care „scapă cine poate”. Să fie oare dictonul „scapă cine poate” noua politică de stat?