Se discută foarte apăsat ce însemnă recenta decizie a Moscovei de a declanșa mobilizarea parțială și în ce manieră ne va afecta.
Din păcate avem de-a face cu o decizie care însemnă escaladare. Cei care s-au grăbit să deschidă șampania realizează probabil că suntem în fața unui scenariu de lungă durată. Iar cu cât se va prelungi mai mult acest război, cu atât vom resimți mai pregnant efectele negative.
Situația pare fără ieșire, pentru că nu-i putem sub nici o formă abandona pe ucrainieni în fața Rusiei, cum de altfel este nerealist să credem ca o putere nucleară de asemenea magnitudine va fi înfrântă cu ușurință. Escaladarea razboiului, înseamnă totdată adâncirea într-o spirală a urii viscerale, atmosferă în care până și cele mai sinistre scenarii pot deveni realitate.
Spun aceste lucruri pentru a-i trezi la realitate pe cei care cred că eșecurile militare înregistrate recent de Rusia sunt sinonime cu o încheiere a crizei. Din păcate, nu suntem aproape de acel punct, însă guvernanții români (și de la Bruxelles deopotrivă) nu dau semne prin politicile promovate că sunt conștienți de norii negrii care se adună la orizont.
Propagandei ruse nu trebuie să-i raspundem cu contra-propagandă, ci cu masuri concrete de consolidare a rezilienței societăților noastre. În Suedia socialiștii au pierdut alegerile, în Italia extrema dreaptă se pregătește sa vină la putere, Marine Le Pen se întărește in Franța, și exemplele pot continua. De ce se întâmplă asta? Pentru că oamenii încep să resimtă lipsurile. Încep să intre în panică atunci cand le vine în cutia poștală factura de regularizare la curent. Când în fața provocarilor, Bruxelles-ul ne sugerează să facem duș câte doi, este limpede ca oamenii vor reacționa furios. În fața lipsurilor nu raspunzi cu filozofie ecologistă, ci cu programe robuste de sprijin.
De asemenea, este aproape o certitudine că escaladarea curentă va duce la întreruperea totală a aprovizionării cu gaz rusesc. Nu trebuie să fim prizonierii resurselor energetice ale Rusiei. Noi, românii suntem primii care înțelegem asta. Însă, cum raspunde cea mai mare economie a Europei la aceasta provocare? Germania, întâi a renunțat la cărbune, apoi închide nuclearul și acum cere solidaritate în distribuirea resurselor de gaz în Europa. La Bruxelles încă se forțează agenda ecologistă, de a produce energie verde, în vreme ce suntem îndemnați să stingem lumina. Este dramatic că după decenii Occidentul revine la o atmosferă pe care o credeam proprie unei epoci definitiv apuse. Noi, cei care am trăit în comunism, știm ce însemnă frigul și întunericul, însă mi se pare inacceptabil ca lipsa unor politici responsabile să fie decontată de oameni prin alterarea standardelor elementare ale nivelului de trai.
Se solicită populației o reducere a consumului de energie, în vreme ce profiturile companiilor de profil au crescut de zeci de ori. Decuplarea prețului energiei de piața gazului este o măsură obligatorie. Cum este posibil ca cei care produc energia (hidro) din apa care curge pe Dunare să încaseze aceeași bani cu cei care o produc utilizând gazul ale cărui prețuri au explodat?! Iar când piața de energie este controlată în proporție de 80% de stat, cred că avem de-a face cu jecmănirea populației – Unii îi spun taxare ascunsă.