<
Actualitate

Avram Gal, Vicepreședinte ALDE, despre concluziile summit-ului NATO de la Madrid: „O descurajare fermă trebuie să pună în valoare ideea de respingere categorică a unui eventual atac.”

Summitul NATO de la Madrid tocmai s-a încheiat. Cu toții incearcăm acum să descifrăm dacă prestația liderilor și deciziile luate se ridică la înălțimea așteptărilor.
Trăim vremuri extraordinare, iar răspunsul Occidentului trebuie să fie pe măsură. Mizele sunt colosale, iar lipsa de coeziune și determinare ne-ar putea costa scump. Nu vorbim doar despre securitate, ci despre un întreg lanț de reacții economice care vor afecta fiecare român. De soluțiile la crizele actuale depind prețurile la carburant, prețurile la alimente, evoluția inflației etc.

Din anumite puncte de vedere se poate spune ca a fost un summit reușit. Însă, sincer vorbind, mi-aș fi dorit un răspuns mai puternic.
Ceea ce ne interesează, din persepctiva României, este în ce măsură descurajarea și apărarea flancului Estic vor fi consolidate în fața provocărilor de la răsărit. Aici cred că răspunsul nu este unul suficient de robust. S-a luat decizia creșterii prezenței aliate în România de la nivel de batalion la cel de brigadă. Mai exact, de la un contingent de aproximativ 1000 de soldați, la unul de 3000 (plus 2000 de membri ai personalului militar cu bază permanentă). Este oare acesta un raspuns suficient de puternic încât să descurajeze orice aventură a Rusiei în regiune? Eu cred ca propunerea statelor baltice de a avea pe flanc prezență la nivel de divize (respectiv 25000 de militari) era mult mai oportună. O descurajare fermă trebuie să pună în valoare ideea de respingere categorică a unui eventual atac. Si nu doar să rezistăm până vine „cavaleria”.

Sigur că România poate spune că și-a îndeplinit „formal” obiectivele la acest Summit, însa doar realitatea ne va lămuri dacă avem de-a face cu un succes, sau nu.

Trebuie, de asemenea, să marcăm drept un succes perspectiva clară de aderare a Suediei și Finlandei la NATO. După acordul cu Turcia, cele două state au intrat în linie dreapta, iar apartenența lor la Alianță va fi un câștig pentru securitatea noastră comună.

Cu aceeași ocazie, a fost adoptat Noul Concept Strategic al NATO. În acest document Rusia este catalogată ca o amenințare directă, în vreme ce Marea Neagra capătă un rol definitoriu. Asta înseamnă că vor fi alocate mai multe resurse către zona de interes a Romaniei, iar eforturile de consolidare a flancului estic vor continua pentru următoarea decadă.

Continui să afirm că provocările cu care se confruntă România pot fi transformate în oportunități, dacă leadershipul de la București va acționa cu înțelepciune și determinare. La Madrid am văzut într-o oarecare formă transpusă aceasta abordare, însă cred ca este loc pentru mai mult. Mult mai mult.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS