Avram După ce Federația Rusă a decis oprirea livrărilor de gaze către Polonia și Bulgaria, devine limpede că situația este în curs de escaladare, iar țara noastră poate în orice moment să se confrunte cu un secanariu similar. România este dependentă de importurile de gaze rusești în proporție de aproximativ 25% din necesarul anual. În ce priveste petrolul, România importă 70% din necesarul de consum, din această pondere 40% provenind din Rusia.
De ce suntem în această situație? Dacă nu ne ascundem după deget, reiese limpede că nu a existat o gândire strategică, iar interesul public a fost anihilat de diferite găști și „băieți deștepți”. Astăzi toată clasa politică se arată mirată de faptul că în Marea Neagră zac rezerve colosale de hidrocarburi pe care de 30 de ani nu am fost în stare să le exploatăm. Eventual „am scăpat” de ele oferindu-le unor companii străine pe nimic.
Pe termen lung se pot găsi soluții, însă problema întregii Europe, și a României deopotrivă, este ce facem dacă mâine rușii ne închid robinetul? În vizita din aceste zile în Statele Unite am constatat eforturile întreprinse de partea americană pentru a reduce dependența energetică a Europei față de Rusia. SUA sunt un furnizor extrem de important de gaz lichefiat (LNG), iar pentru o țară ca România, care nu are o dependență majoră (de exemplu Bulgaria este dependentă de resursele Federației Ruse în proporție de peste 90%) s-ar putea dovedi o soluție salvatoare. Pe termen mai lung, cooperarea în domeniul nuclear, fie că vorbim de extinderea capacităților de la Cernavodă, ori de noile reactoare modulare de dimensiuni reduse (SMR), pot face din România un jucator important pe piața energetică.
Este clar că abilitatea de a fructifica la adevăratul potențial relația bilaterală cu Statele Unite poate reprezenta răspunsul la eforturile României de a deveni autosuficientă din punct de vedere energetic.