Într-o lume tot mai polarizată, în care credința este ori apărată cu demnitate, ori batjocorită în numele „artei” și „progresului”, România riscă să-și piardă sufletul. Aceste gânduri sunt un semnal de alarmă adresat celor care conduc destinul poporului nostru.
O imagine cât o mie de valori: rugăciunea din Biroul Oval
Recent, o imagine cu fostul președinte american Donald Trump a redevenit virală. Nu pentru o declarație politică, ci pentru un gest profund spiritual: înconjurat de pastori și lideri religioși, Trump stă în tăcere, cu capul plecat, în timp ce toți se roagă pentru el. În spatele acestui moment stă o filozofie politică conservatoare clară: credința este stâlpul națiunii. Nu economia, nu armata, nu tehnologia – ci Dumnezeu.
În oglindă: blasfemia ridicată la rang de spectacol
Într-un contrast revoltător, o captură de ecran dintr-un grup de WhatsApp arată o scenă dintr-un show „artistic”, unde simboluri ale creștinismului sunt batjocorite. Crucea, Hristos, sacrificiul – toate devin subiect de ironie și divertisment. Reacția unui pastor din Suceava reflectă vocea unei Românii tăcute, dar încă vii: „Mă îndoiesc că asta e cultură și nu blasfemie la adresa Domnului Isus și a creștinismului…”.
*Conservatorismul credinței vs. progresismul ruperii de Dumnezeu*
Aceste două imagini nu sunt doar simple instantanee, ci simboluri ale unei confruntări majore care definește prezentul și va decide viitorul: credința vs. secularismul, tradiția vs. ideologia fără rădăcini.
Pe de o parte, avem curentul conservator, profund legat de Dumnezeu și Scriptură, care promovează valorile morale, respectul față de viață, față de familie și față de tradițiile care au ținut națiunile unite timp de secole. În această viziune, familia este o instituție sacră, rugăciunea are locul ei în viața publică, iar patriotismul se întrepătrunde cu spiritualitatea.
Pe de altă parte, avem progresismul ideologic – o mișcare care pune omul în centrul propriei lumi, negând orice autoritate morală superioară. În această paradigmă, familia poate fi orice, cultura poate conține orice, iar religia este văzută ca o piedică în calea „libertății absolute”. Simbolurile creștine sunt ridiculizate, iar orice manifestare de credință este etichetată drept „retrogradă”.
Diferența dintre cele două lumi nu este doar una de opinie – ci una de direcție istorică: una duce spre înrădăcinare, cealaltă spre dezintegrare.
*România – pământ creștin de la începuturi*
România nu este o țară neutră spiritual. Suntem printre primele popoare creștinate ale Europei. De la martirii din Dacia romană, la jertfa sfinților din închisori, identitatea noastră națională este indisolubil legată de credința în Hristos. Ori de câte ori am încercat să ne desprindem de acest adevăr – am suferit.
Un mesaj pentru actuala conducere politică a României
> Stimați conducători ai României,
Țara aceasta nu este o societate de consum sau o piață de exporturi. România este un popor viu, cu rădăcini adânci în creștinism, cu sfinți, biserici și lacrimi de rugăciune.
Nu puteți conduce ignorând această realitate. Nu puteți promova legi și „valori europene” care contrazic învățătura creștină, fără să dezrădăcinați însăși ființa acestui neam.
Europa care a renunțat la Dumnezeu se prăbușește: natalitate sub zero, dezbinare socială, alienare spirituală, crize identitare. România nu trebuie să-i urmeze exemplul.
Conduceți această țară cu frică de Dumnezeu, nu cu frică de Bruxelles!
Altfel, nu va fi o revoltă socială, ci o cădere spirituală – și istoria nu va ierta o conducere care și-a pierdut busola morală.
Astăzi, între un lider înconjurat de rugăciune și o societate care ridiculizează crucea, alegerea e clară. România trebuie să rămână ancorată în credință. Nu pentru trecut, ci pentru viitor.
*Cine rupe legătura cu Dumnezeu, rupe legătura cu însăși esența vieții!*
_P.s. România este a românilor!
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
