<
Actualitate

Avram Gal: „România, în derivă”

„În timp ce stăm cu ochii pe diferite crize regionale și internaționale, România a intrat în derivă. Toată lumea se uită cu îngrijorare la Ucraina, dar singurele lucruri care au explodat momentan au fost inflația și prețurile la energie. Se vorbește deja despre o inflație ce atinge pragul de 10%, asta insemnând că puterea de cumpărare a românilor este dramatic afectată. Asadar, nu numai că avem mai puțini bani, dar și aceia pe care îi avem ne vor procura mai puține bunuri și servicii.

Încă așteptăm soluții reale de la ministerul Energiei, însă în loc să se revină la plafonarea prețurilor și o mai strictă reglementare, românii sunt amăgiți cu tot soiul de „indulgențe”, prin care statul ia banii din buzunarul stang și îi mută în buzunarul drept. Când spun că vor suporta o parte din costurile aberante ale facturilor cu bani de la buget, guvernanții uită ca bugetul de stat nu este un fond de caritate. Sunt banii contribuabililor, cu care astfel se salvează profiturile speculanților din energie.

Nu se vorbește aproape deloc despre faptul că haosul politic și creșterile fulminante de prețuri au condus la un blocaj al investițiilor în construcțiile de infrastructură. Numai în trimestrul 4 al anului recent încheiat s-a înregistrat o cadere de 10% a acestui domeniu vital. Fără infrastructură nu vom exista pe harta marilor companii. Rămânem același tărâm bananier interesant doar pentru speculanți.

Venim după o perioadă pandemică extrem de complicată. Nu este niciun secret că ne paște o criza economică de proporții. Haideți să nu facem din problemele regionale de securitate o perdea de fum, în spatele căreia incompetența guvernamentală să se manifeste nestingherită.”

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS