<
Actualitate

Avram Gal, Președintele PSD Câmpia Turzii: Este foarte bine că se vorbește despre „România educată”, însă cred ca este timpul să deschidem urgent o discuție foarte serioasă despre „România sănătoasă”

Avram Gal, Președintele PSD Câmpia Turzii: Este foarte bine că se vorbește despre „România educată”, însă cred ca este timpul să deschidem urgent o discuție foarte serioasă despre „România sănătoasă”

Avram Gal, Președintele PSD Câmpia Turzii: Este foarte bine că se vorbește despre „România educată”, însă cred ca este timpul să deschidem urgent o discuție foarte serioasă despre „România sănătoasă”.

Dezvoltarea unei afaceri în domeniul alimentației publice m-a făcut să dau piept cu câteva realități nefaste, pe care le vom putea rezolva doar dacă le conștientizăm. Simplu spus, pentru a soluționa o problemă trebuie întâi să pui un diagnostic corect. Iar asta necesită onsetitate și curaj.

Un studiu recent al Institutului Național de Statistică realizat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății arată că românii au o speranță de viață cu 5,9 ani mai mică decât alți europeni. Iar aceleași studii relevă faptul că o sursă importantă a problemei o reprezintă alimentele de calitate îndoielnică. Asta, deși suntem țara din UE care cheltuie cel mai mult din bugetul gospodăriei pe mâncare, respectiv de două ori mai mult decât media europeană. Practic, câștigurile modeste ale românilor se repercutează asupra obiceiurilor alimentare, dar și asupra accesului la produse de calitate superioară. Cu alte cuvinte, consumăm mult și de calitate îndoielnică.


Aceasta este o problemă sistemică pentru România, întrucât antrenează efecte dramatice la nivelul sănătății publice. Conform statisticilor, o serie de patologii, precum diabetul sau bolile cardiovasculare, au explodat efectiv în rândul populației noastre, îngrijorătoare fiind inclusiv vârsta tot mai scăzută la care se instalează aceste afecțiuni.

Problema de fond, prezentată generic, este că România a devenit din grânarul Europei, o țară care importă pâine congelată. Mancăm roșii din Olanda, cu gust și consistentă de masă plastică, struguri din Africa de Sud, iar carne de porc din Marea Britanie. Problema este cu atât mai gravă cu cât s-a demonstrat că multe dintre aceste produse destinate pieței din România au o calitate alterată, comparativ cu cele destinate „vechii Europe”.


Nu vreau să lansez acuzații, însă nu putem asista pasivi la cresterea obezității și declanșarea unor boli asociate cu lipsa accesului la alimente de calitate.

Mai mult decat atât, deficitul de balanță comercială cu produse agroalimentare s-a adâncit dramatic. Deja nu mai vorbim de un deficit de ramură, de domeniu, ci despre un dezechilibru sistemic, național, cu consecințe dintre cele mai grave asupra dezvoltării întregii economii și a siguranței naționale.

Este imperativ să luam măsuri atât la nivel de politici, dar și fiecare dintre noi cei care activăm în domeniul alimentației publice. Trebuie să cultivăm responsabilitatea față de consumator, chiar dacă asta înseamnă uneori afectarea profiturilor. Este foarte bine că se vorbește despre „România educată”, însă cred ca este timpul să deschidem urgent o discuție foarte serioasă despre „România sănătoasă”.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS