În fața unei umilințe, și totodată, a unui eșec diplomatic precum cel petrecut ieri la Bruxelles este foarte dificil să-ți păstrezi calmul și echilibrul. Dar, nu are rost să ne ascundem după deget. Suntem în fața celui mai răsunător rateu de politică externă al României din ultimele 3 decenii.
Dincolo de reacțiile emoționale la cald cred că devine totuși esențial să nu plecăm fără lecții învățate din acest ultim episod odiseei Schengen. A cui este în definitiv culpa? Cred că raspunsul onest și sincer ar fi că avem de-a face cu o culpă comună.
În primul rând, este absolut corect să catalogăm ca profund injustă blocada impusă de Austria țării noastre la intrarea în spatiul de liberă circulație. Oficialii de la Viena au făcut un joc perfid, astfel că până acum aproximativ 10 zile nu au dat semnnale disonante in legătură cu perspectiva de aderare a României. Mai mult decât atât, nici până la acest moment nu avem o justificare coerentă, fie ea și numai de fațadă, care să explice obiectiv poziția bizară a Vienei. Austria va avea alegeri în luna ianuarie iar partidul de guvernământ, OVP se pare că nu a rezistat tentației de a „fructifica” electoral o poziție vehementă la adresa României și Bulgariei, transformate peste noapte în „acarul Păun” privind migranții ilegali ajunși de curând în Austria. Numai că acest argument străveziu nu stă în picioare nici măcar în fața datelor Frontex, agenția Europeană responsabilă cu securiatea frontierelor, care a arătat limpede că România nu este pe fluxul migratoriu. Ruta Balcanică este adevăratul coridor de tranzit, însă Viena nu s-a lăsat impresionantă nici măcar de argumentele obiective ale Comisiei Europene. Austria nedreptățește astfel România, generând un val de furie în randul populației noastre, adâncind totodată faliile în interiorul Uniunii Europene. Se vădește astfel ceea ce știam, respctiv dublul standard în cadrul Uniunii Europeane. Schengen presupune un protocol de aderare cu carcater tehnic, pentru care suntem 100% eligibili. Dacă nu se mai ține cont de reguli, și fiecare decide în raport de interesele politice interne de moment, unde vom ajunge? Ce se va alege de așa-numita solidaritate europeană? Dacă acest abuz flagrant rămâne fără ecou se creează un precedent deosebit de periculos.
În egală cred ca este un bun prilej pentru clasa politică românească să se privească in oglindă. Pentru diplomația românească eșecul este lamentabil. În Ministerul de Externe probabil că ar fi trebuit să vedem un val de demisii, însă mă tem că nu vom asista la astfel de gesturi de asumare a responsabilității. Cum este posibil că Austria sa apară din senin că se opune fără ca nimeni de la București să fi cunoscut, sau măcar anticipat acest lucru? Cred că a venit timpul să facem o radiografie a resursei umane din ministerele cheie, unde vom afla probabil că sinecurile, rubedeniile, ori amantlâcurile sunt la loc de cinste.
Am văzut în ultima perioadă cum liberalii se pregăteau să culeagă laurii reușitei aderării la Schengen. În schimb, după eșecul răsunător de ieri este o liniște mormântală. Nimeni nu pare dispus să-și asume responsabilitatea unei înfrângeri umilitoare.
Românii nu meritau o astfel de umilință. Iar cei vinovați trebuie să resimtă eșecul pe propria piele, atât la Viena cât și la București.