Așa cum era de așteptat tensiunea în privința scandalului Schengen a escaladat. Problema nu mai este doar una a României și Bulgariei, ci a întregii Uniuni.
De altfel, se poate vedea asta în declarațiile facute la toate nivelurile și instituțiile Uniunii. De la președinta Parlamentului European și până la președinta Comisiei a existat o contestare la unison a poziției Austriei și o reconfirmare imperativă a dreptului României de a face parte din spațiul de liberă circulație. De altfel, zilele trecute Comisarul european pentru Afaceri Interne, în plenul Parlamentului European a declarat: „România trebuie să adere la Schengen anul viitor. Este o obligație legală. Veto-ul din 8 decembrie are un singur câștigător, iar acela este la Kremlin.”
După ce în presa austriacă au apărut fotografii cu șeful spionajului rus, Serghei Narîskin, aflat la promenadă prin Viena, devine tot mai legitim să ne punem un semn de întrebare cu privire la adevăratele subterfugii ale deciziei guvernului austriac.
Pe de altă parte, nu vreau sa cădem în capcana pe care unii politicieni de la București încearcă să ne-o întindă, cum că dușmanul este exclusiv extern, iar noi suntem niște victime nevinovate. Putem vedea că nici măcar membrii liberali ai cabinetului nu s-au putut pune de acord cu privire la ceea ce s-a întâmplat la Bruxelles. Premierul spunea că s-a încercat decuplarea de Bulgaria, în vreme ce ministrul de Interne ne-a dat asigurări că nici nu s-a pus o astfel de problemă.
Poate că una dintre lecțiile ce trebuie asimilate după acest eșec se referă la importanța unei administrații profesionalizate și meritocratice. Am putut constata limpede cu această ocazie cât de importantă este calitatea profesională a celor care trebuie să ne reprezinte în exterior. Mare parte din activitatea mea se derulează în plan extern, și pot sa vă spun că strategiile și atitudinile „de pe Dâmbovița” nu funcționează în relația cu marile capitale. Iată că numeroasele vizite externe în care politicienii români vânau doar fotografii astăzi își produc efectele.
Românii, pe bună dreptate, sunt furioși. Am vazut numeroase inițiative de boicotare a intereselor economice austriece în România, însă, cu excepția catorva lideri de stânga, politicul nu s-a ridicat la înălțimea cetățenilor pe care se presupune că îi păstorește. Deși sunt adeptul echilibrului, și resping acțiunile precipitate, la nervi, cred totuși că nu este cazul să asistăm pasivi, inerți, la modul în care Austria sfidează deopotrivă normele comunitare și bunul simț. Un dicton spune că este o nebunie sa faci în mod repetat același lucru si să aștepți rezultate diferite. Linia de politică externă a României, presupunând că avem una, ne arată de peste 15 ani ca fiind cei mai docili membri UE. Asta nu ar fi o problemă dacă startegia „elevului mereu disciplinat” ar da roade. Probabil că peste un timp vom afla și adevăratele mize ale blocării României, convingerea mea fiind că răspunsul se află undeva în adâncurile Marii Negre. OMV și gazele din Marea Neagra fac parte din ecuație. Există o limită între negociere și șanataj, iar Austria cred că a depășit acea linie roșie.