Fostul viceprimar și om de afaceri, Aurel Pop, s-a stins din viață, la vârsta de 81 de ani.
Născut la 17 Aprilie 1941 în satul Vâlcele, Aurel Pop a lucrat timp de 20 de ani la Autobaza Turda, după care devine Șeful Autobazei din Câmpia Turzii. În anul 1977 este numit vicepreședinte al Consiliului Popular Orășenesc, funcție echivalentă astăzi ca viceprimar, funcție pe care a îndeplinit-o timp de 10 ani, o perioadă în care s-a implicat în modernizarea si sistematizarea urbană a orașului și în special a centrului, a coordonat lucrările de canalizare și alimentare cu apa, si de asfaltarea a 80% din străzile orașului.
Din anul 1987 până în anul 1989, a fost directorul Întreprinderii Comerciale ,,ORIZONT”din Câmpia Turzii. Din anul 1990 înființează propria firma POPCARD, firma de comerț si turism, societate ce a funcționat până în anul 2004. Din anul 1999 se implica în zidirea mănăstirilor Remetea și Dumbrava.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Concoleanțe familiei!