La data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 21.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au oprit în vederea efectuării unui control, un autoturism care se deplasa pe strada Laminoriștilor, din municipiu.
Conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.