La acest moment, echipele de la Domeniul Public execută săpături în vederea realizării fundației carosabilului. În etapa următoare se realizează rețelele de preluare a apelor pluviale după care vor avea loc lucrări de bordurare a părții carosabile și a trotuarelor. În ultima etapă va fi așternut covorul asfaltic atât pe partea carosabilă cât și pe trotuare.
Pentru diminuarea disconfortului pentru cetățenii din zonă, lucrările au fost organizate pe tronsoane respectiv, modernizarea tronsonului cuprins de la intersecția străzii Potaissa cu strada Crișan până la intersecția cu strada Brâncoveanu, urmând ca apoi să se intervină și pe restul străzii.