<
Actualitate

Au fost stabilite cuantumul burselor școlare la Turda

Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în ședință extraordinară la începutul lunii mai, a stabilit cuantumul și numărului burselor școlare ce se vor acorda elevilor din unitățile de învățământ din Municipiul Turda.

Astfel s-a aprobat ca și cuantumul burselor școlare ce se vor acorda elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Turda în anul 2020, să fie:

-bursă de performanță 100 lei/lună/bursă;

-bursă de merit 50 lei/lună/bursă; – bursă de studiu 25 lei/lună/bursă;

-bursă socială 20 lei/lună/bursă;

Durata acordării acestor burse este de 8 luni, respectiv 12 luni pentru bursele sociale, (aferente anului școlar 2019 – 2020).

Bursele de care pot beneficia elevii din învațământul preuniversitar de stat sunt: burse de performantă, burse de merit, burse de studiu și burse de ajutor social.

Criteriile stabilite prin acest Ordin dau posibilitatea unui număr mult mai mare de elevi să beneficieze de acestea.

Menționăm că deși în lege se spune că aceste cheltuieli se efectuează din sume defalcate din TVA, în conformitate cu prevederile art. 103 alineatul 2 din Legea nr. 1/201 1 Consiliile Locale pot contribui cu bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Suma propusă și aprobată prin bugetul local care urmează a fi alocată din veniturile proprii ale bugetului local este de 560.000 lei.

Pentru a face o estimare a necesarului pentru anul scolar 2019-2020 a fost solicitată unităților de învățământ, propunerile în funcție de situația existentă și în funcție de criteriile stabilite de lege. Conform acestor solicitări numărul total al burselor este de 1.835 în valoare totală de 667.560 lei conform anexei 1 din HCL.

Propunerea Consiliului Local pentru cuantumul și numărul burselor, cu încadrarea în cei 560.000 lei aprobați în buget cu această destinație este următoarea:

-Bursele sociale: 20 lei/lună/bursa, pentru un numar de 414 burse, (20 lei x 414 burse x 12 luni) = 99.360 lei

-Bursele de studiu: 25 lei/luna/bursa, pentru un numar de 13 burse (25 lei x 13 elevi x 8 2.600 lei

-Bursele de merit: 50 lei/luna/bursa, pentru un numar de 1.133 burse (50 lei x 1.133 elevi x 8 luni) = 453.200 lei.

-Bursele de performantă: 100 lei/lună/bursa, pentru un numar de 6 elevi (100 lei x 6 elevi x 8 luni) = 4.800 lei

In acest caz, numarul total de burse propuse spre aprobare este de 1566.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS