<
Actualitate

Au fost emise facturile de la Elctrica cu noile scumpiri …e jale!

Prețurile pentru 3,7 milioane de consumatori casnici de energie electrică, cei rămași în serviciu universal vor crește masiv începând cu 1 ianuarie.

Site-ul MyElectrica nu poate fi afișat deoarece se realizează demersul operational de incarcare a unui volum considerabil de facturi in format electronic, motiv pentru care platforma si aplicatia MyElectrica vor fi temporar indisponibile.

De la 1 ianuarie 2021, de când s-a liberalizat piața de energie, clienții casnici din România se împart în două categorii. Unii au ales deja o ofertă de pe piața concurențială, de la vechiul lor furnizor sau de la altul, și plătesc un preț concurențial al energiei. Ceilalți nu au făcut nicio alegere, nu au semnat un nou contract de furnizare, nici cu vechiul lor furnizor, nici cu altul, și plătesc așa numitul preț de serviciu universal.

Prețurile de serviciu universal se modifică de două ori pe an. Ultima dată ele s-au schimbat la 1 iulie 2021, deci următoarea modificare va avea loc de la 1 ianuarie 2022. Clienții aflați în această situație au fost protejați în fața creșterilor de preț din piață din ultimele luni și plăteau printre cele mai mici facturi. De la 1 ianuarie, și ei vor avea parte de o creștere abruptă a acestor prețuri, din cauza creșterii prețului energiei electrice din piață, de acolo de unde furnizorii cumpără energia pentru clienții lor. Noile prețuri vor fi valabile timp de șase luni, până la 1 iulie 2022.

Iată noile prețuri de serviciu universal la energie electrică, valabile pentru fiecare dintre cele opt zone de rețea ale țării

Muntenia Sud (Municipiul București, județele Ilfov și Giurgiu). Noul preț de serviciu universal al Enel Energie Muntenia, funizorul tradițional al zonei, aplicabil de la 1 ianuarie, este de 1,37 lei/kWh, preț final, cu toate taxele și tarifele de rețea incluse. Prețul valabil acum, până la 31 decembrie, este de 0,75 lei/kWh. Așadar, avem o creștere de 82 % a prețului final.

Banat (județele Arad, Timiş, Hunedoara și Caraș-Severin). Noul preț de serviciu universal al Enel Energie, funizorul tradițional al zonei, aplicabil de la 1 ianuarie, este de 1,38 lei/kWh, preț final, cu toate taxele și tarifele de rețea incluse. Prețul valabil acum, până la 31 decembrie, era de 0,80 lei/kWh. Așadar, avem o creștere de 72% a prețului final.

Dobrogea (județele Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași). Noul preț de serviciu universal al Enel, aplicabil de la 1 ianuarie, este de 1,42 lei/kWh, preț final, cu toate taxele și tarifele de rețea incluse. Prețul valabil acum, până la 31 decembrie, era de 0,83 lei/kWh. Așadar, avem o creștere de 71% a prețului final, de la 1 ianuarie.

Moldova (județele Bacău, Vaslui, Iași, Neamț, Suceava și Botoșani). E.On Energie este furnizorul tradițional de energie electrică pentru clienții casnici din această zonă. Noul preț de serviciu universal cu toate tarifele de rețea și taxe incluse este, de la 1 ianuarie 2022  și până la 1 iulie 2022, de 1,30 lei/kWh. Dat fiind că, acum prețul de serviciu universal este, până la 31 decembrie, de 0,82 lei/kWh, clienții de serviciu universal ai E.On au parte de o creștere a prețului final de 58%.

Muntenia Nord (județele Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea). Electrica Furnizare este furnizorul tradițional de energie electrică pentru clienții casnici din această zonă. Noul preț de serviciu universal cu toate tarifele de rețea și taxe incluse este, de la 1 ianuarie 2022, de 1,51 lei/kWh. Prețul valabil acum, până la 31 decembrie, este de 0,82 lei/kWh. Așadar, creșterea este de 84%.

Transilvania Sud (județele Brasov, Alba, Harghita, Covasna, Sibiu, Mures). Electrica Furnizare este furnizorul tradițional de energie electrică pentru clienții casnici din această zonă. Noul preț de serviciu universal cu toate tarifele de rețea și taxe incluse este, de la 1 ianuarie 2022, de 1,5 lei kWh. Prețul valabil acum, până la 31 decembrie, era de 0,81 lei/kWh. Așasar, avem o creștere de 85%.

Transilvania Nord (județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj). Electrica Furnizare este furnizorul tradițional de energie electrică pentru clienții casnici din această zonă. Noul preț de serviciu universal cu toate tarifele de rețea și taxe incluse este, de la 1 ianuarie 2022, de 1,5 lei/kWh. Prețul valabil acum, până la 31 decembrie, era de 0,80 lei/kWh. Așasar, avem o creștere de 87%

Oltenia (județele Teleorman, Argeș, Olt, Dolj, Gorj și Mehedinți). CEZ Vânzare este furnizorul tradițional de energie electrică pentru clienții casnici din zona Oltenia. Noul preț de serviciu universal cu toate tarifele de rețea și taxe incluse este, de la 1 ianuarie 2022  și până la 1 iulie 2022, de 1,61 lei/kWh. Dat fiind că acum, prețul de serviciu universal este, până la 31 decembrie, de 0,85 lei/kWh, clienții de serviciu universal ai CEZ au parte de o creștere a prețului final de 89%.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS