Pieţele sunt invadate de un sortiment de roşii ţuguiate, care a iscat scandaluri între clienţi şi producători. Unii fermieri susţin că acel moţ ar fi o caracteristică a unui soi bulgăresc, timpuriu, dar specialiştii avertizează că ţuguiul poate indica forţarea coacerii cu diverse chimicale.
Chiar dacă perioada naturală de coacere a tomatelor româneşti este luna iunie, spun specialiştii Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, la tarabe apar ”roşii româneşti” încă din mai, chiar aprilie, relatează adevarul.