Potrivit Mediafax.ro, Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, miercuri dimineaţă că e declarată epidemie de gripă, deoarece au fost înregistrate trei săptămâni epidemice consecutive şi sunt 54 de decese din cauza bolii.
„Deşi seară aveam o parte din datele pe care direcţiile de sănătate publică le-au transmis, nu au fost concludente, pentru că nu toate spitalele raportaseră cazurile de gripă. Am refăcut raportările şi putem spune că s-a înregistrat a treia săptămână consecutivită epidemică. (…) Vorbim de o evoluţie epidemică a gripei. (…). S-a constatat epidemia, având a treia săptămână epidemică. Nu putem afirma că ne confruntăm cu un sezon gripal mai sever faţă de sezonul precedent, ci că s-a înregistrat un număr mai mare de decese, mai devreme. Diferenţa e că avem un număr mai mare de cazuri şi un număr mai mare de cazuri confirmate clinic.
Gripa evoluează pe tot teritoriul ţării, chiar dacă la intensităţi diferite. Din fericire, această gripă este datorată unei tulpini care are forme uşoare şi medii de manifestare, tulpina inclusă în vaccinul achiziţionat de către Ministerul Sănătăţii şi în vaccinurile din România. Evoluţia previzionată, obiectivul Ministerului Sănătăţii e reducerea număruluui de cazuri severe şi de decese cu gripă. Măsurile pe care Ministerul le-a transmis în teritoriu încă de la debutul sezonului gripal din 17 ianuarie sunt cele care se aplică şi în cazul în care se constată epidemia”, a declarat ministrul sănătății, Sorina Pintea
O femeie în vârstă de 39 de ani din județul Cluj a murit luni, 28 ianuarie, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Medicii au confirmat prezența virusului gripal de tip A.
