Primăria Municipiului Turda, Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda și Asociația Pensionarilor ”Dr. Ioan Rațiu” Turda organizează în 14 Aprilie 2022 un atelier de pictură pe sticlă dedicat Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtător de biruință, Patronul Spiritual al Municipiului Turda. Evenimentul va avea loc la sediul Asociației ”Dr. I. Rațiu” Turda (Str. Avram Iancu nr 12), de la ora 11.30
Pornind de la ideea că în orașele creștine ale Europei există un cult pentru un anumit sfânt, venerat ca protector al ordinii lumești și duhovnicești în regiunile respective, multe orașe au ales câte un sfânt care a devenit prin consens patron al locului. Începând cu anul 2005, Asociația Rei Culturae Fautores Turda a avut inițiativa adoptării Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtător de biruință, ca Patron Spiritual al Municipiului Turda. Acestui demers au răspuns, îmbrățișând ideea, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului Feleacului și Clujului, prin Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Bartolomeu Anania, Protopopiatul Greco-Catolic Turda, Parohia Romano-Catolică Turda, Protopopiatul Reformat Turda, Parohia Unitariană Turda, precum și instituțiile de învățământ din Turda, fără excepții.
În urma acestor considerente a fost adoptat ca patron spiritual al orașului Turda Sf. Gheorghe și de către Consiliul Local Turda prin HCL nr. 83 din 31 mai 2005.Sărbătoarea Marelui Mucenic Gheorghe, este bogat reprezentată şi în tradiţiile şi obiceiurile populare din ţara noastră. Sân-George alături de Sfântul Dumitru- Sâmedru, sunt cei doi stâlpi ai tradiţiilor noastre. În icoanele pe sticlă imaginea Sf Gheorghe este des întâlnit, alături de ciclul cristologic iar la Turda s-au descoperit primele mărturii ale creştinismului în Dacia și au fost puse în valoare odinioară în în colecţia arheologică a contelui Janos Kemeny.
Atelierele de Joi vor fi precedate de lansarea primului număr din acest an al revistei ”Albanezul” dedicat poetei și pictoriței turdence Ileana Nistor Heller. Născută la Turda, județul Cluj, prima dintr-o familie modestă cu 7 copii, urmează școala primară și liceul în localitatea natală, apoi Facultatea de Finanțe, Credit și Contabilitate din București. Timp de 31 de ani a fost contabilă în diverse întreprinderi turdene. Pasionată de literatură încă din timpul liceului, s-a decis să scrie proză în 1990, iar în 2000 s-a dedicat poeziei. Are 5 volume de autor: ”Cheile orașului” (2003), ”Flori de iubire” (2004), ”Vocea inimii” (2009), ”Taine mărturisite” (2014) și ”Castelul de vise” ( 2018). Din anul 2016 a început să picteze.
Icoanele pe sticlă realizate la aceste ateliere vor putea fi văzute în perioada 21-29 Aprilie 2022 în expoziția ”Sf. Gheorghe patronul spiritual al municipiului Turda” care va fi organizată de BibliotecaMunicipală ”Teodor Murășanu” Turda în vitrina de la sediul central.
Daniela Deac
Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda
Tel: 0264.31.38.37, E-mail: contact@bibliotecaturda.ro