În cadrul întâlnirii de la sediul Instituției Prefectului a fost prezentat stadiul pregătirilor unităților de învățământ din perspectiva începerii anului școlar 2023-2024, pentru întreg județul Cluj.
Doamna prof. Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean a expus necesitatea asigurării resursei umane pentru desfășurarea în bune condiții a procesului didactic și a furnizat, succint, detalii despre starea clădirilor în care funcționează unitățile de învățământ şi investițiile realizate în ultima perioadă.
Lt. Col. Gabriel Drînda, inspector șef adjunct în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” a prezentat pe scurt detalii referitoare la perioada 01.01.2021 – 28.08.2023, cu privire la avizele de securitate la incendiu și la autorizațiile de securitate la incendiu pentru clădirile din învățământul preuniversitar și educație timpurie, punând accentul pe evoluția favorabilă din ultimii ani cu privire la aceste aspecte, datorită implicării tuturor factorilor responsabili.
În cadrul ședinței Comisei de Dialog Social, au fost evaluate solicitările reprezentantului Asociației ARIPA 18. Discuțiile au făcut referire la desfășurarea activității de taximetrie la nivelul județului și nu numai, existând solicitări de modificări legislative. În urma discuțiilor care au avut loc în cadrul comisiei, memoriul depus de către asociație va fi înaintat Secretariatului General al Guvernului și ministerelor de resort, spre soluționare.